Politicienii romani sunt foarte buni de gura si atat.
Dupa felul abrupt in care s-a terminat saptamana trecuta, ai fi crezut ca weekendul trebuia sa aduca cel putin doua demisii la varf si trei-patru secvente harakiri. Basca o droaie de mea culpa bine documentate. Nici vorba, insa. Adica, vorba a fost, din acelasi registru greu. Asa a mai aparut o serie de acuzatii care, in urma cu un secol si jumatate, ar fi dus, automat, la un duel cavaleresc cu glontul pe teava. In anul 2007 insa romanii dovedesc ca sunt, in primul rand, buni de gura.
Sedintele mai mult sau mai putin extraordinare care au reunit fala partidelor au fost tot atatea prilejuri in care s-au zanganit sabiile. Pentru impresie artistica. In realitate, barbatii politici de la Bucuresti sunt atat de viteji incat, dupa ce isi incordeaza bine muschii, sunt gata sa puna batista pe tambal ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.
Zau asa, cum va imaginati ca vocea mieroasa a lui Adriean Videanu ar putea anunta o decizie raspicata, cum credeti ca Emil Boc ar putea juca rolul lui Praslea cel Voinic? N-ati avut impresia ca incruntarea afisata in ultimele zile de Calin Popescu-Tariceanu parca nu e a lui? E tot mai clar si mai trist: Romania duce o lipsa acuta de barbati politici, de oameni de stat puternici, si asta nu de ieri de azi. Fara femeile dindaratul marilor barbati politici, am fi ramas vesnic la galagie si atat. E plina istoria de evenimente in spatele carora se citeste mana suava, dar de fier, a unei Elena, Dina, Nina sau Mioara.
Dar de ce ar trebui rupta pisica? Nu e oare mai bun un deznodamant gen „pupat Piata Endependenti”? Ei bine, eu cred ca nu. Ascunderea gunoiului sub pres, dupa ce el a fost expus cu nerusinare in vitrina, este o nerusinare si mai mare. Nu inseamna intelepciune, maturitate politica sau punerea intereselor tarii mai presus decat cele de partid.
E doar semnul unei imense lasitati. Intr-o familie, certurile dintre soti pot fi puse intre paranteze de dragul copiilor. In cel mai rau caz, e o pacaleala avand la origine un scop nobil. Atunci cand vine vorba insa de probleme de stat, cearta continua, lucrurile urate aruncate in fata capata o ireversibilitate care poate deveni dramatica. Actorii devin necredibili (si prin ei, tara) orice ar face in continuare, fie ca inceteaza, fie ca isi mai servesc, din cand in cand, cate o portie de mizerii.
Daca gladiatorii politici de la Bucuresti se vor bate pe umeri si vor ciocni paharelul de tuica al impacarii, asta nu-i va face mai buni si in niciun caz mai curati. Porcaiala publica i-a umplut de noroi si niciunul nu mai poate poza in Fat-Frumos. Pentru ca au ajuns intr-o asemenea situatie penibila, ideal ar fi ca ei sa paraseasca scena, unul dupa altul. Fireste, n-o sa se intample asa. Ca doar vorbim despre o serie de Providentiali.
In tot acest context, e trist si amuzant deopotriva sa-l vezi pe Mircea Geoana-Neghinita chemand la lupta oastea opozitiei. Sa-l vezi pe Corneliu Vadim Tudor, in costumul lui alb si ridicol, facand calcule si vorbind despre morala in politica alaturi de alte personaje compromise politic iremediabil, precum Ion Iliescu sau Dan Voiculescu.