HELLVIG FACE CURĂȚENIE ÎN SRI! O ploaie de stele trecute în rezervă: 10 GENERALI SRI trimiși la pensie de Iohannis

Mandatul directorului SRI Eduard Hellvig se anunță a fi unul extrem de spectaculos. 10 generali SRI au fost trecuți în rezervă. Epoca Coldea s-a terminat. La un an de la cele mai importante schimbări din istoria celui mai important serviciu de informații, astăzi vor apărea publicate în Monitorul Oficial o serie de noi decrete de treceri în rezervă ale unor ofițeri superiori. Am putea spune că ultimele urme ale epocii marcată de generalul cu trei stele Florian Coldea sunt pe cale să fie șterse din istoria SRI.

În urmă cu un an, Președintele Klaus Iohannis a numit doi noi adjuncți la SRI: pe colonelul Bizadea Romeo Cristian și pe generalul de brigadă Adrian Ciocârlan. În aceeași zi, 27 iulie 2016 l-a trecut în rezervă pe generalul Ion Grosu, care a ocupat funcția de adjunct al directorului SRI. Nici controversatul general SRI Dumitru Dumbravă, cel care a afirmat că Justiția este „câmp tactic” pentru SRI, a fost și el schimbat de la conducerea Direcției Juridice, compartimentul despre care se spunea că ține legătura cu judecătorii și procurorii din sistem.

În 2016, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, au mai fost trecuți în rezervă patru ofițeri superiori, înaintați în grad la generali cu o stea din SRI: Ciobanu Florea, Mangrea Vicențiu, Adrian Popescu  și Puiu Gheorghe.

Anterior fusese trecut în rezervă, generalul SRI cu patru stele Dumitru Cocoru, tot adjunct al directorului SRI. Înaintea ocupării acestei poziţii, generalul Cocoru a fost şeful Institutului pentru Tehnologii Avansate din cadrul SRI.

Tot în data de 9 iunie, a fost trecut în rezervă, cu înaintare la gradul de general de brigadă cu o stea, colonelul SRI Florin Badea Pintilie.

Semnificația acestor mișcări am analizat-o atunci aici: http://evz.ro/adevarata-semnificatie-a-mutarilor-lui-eduard-hellvig-in-sri-generali-importanti-trecuti-in-rezerva-sau-mutati-in-alte-pozitii-generalul-dumbrava-a-parasit-campul-tactic-din-justitie.html.

Azi s-a aflat de noi schimbări, mult mai ample decât cele de acum un an. “Au fost trecuți la pensie”, o serie de generali importanți din SRI, aproape întreaga structură de comandă moștenită din perioada Maior-Coldea. Nu mai puțin de 10 ofițeri de rang superiu

Cel mai interesant nume este cel al “Anacondei”. Până în iulie anul trecut, generalul Elena Istode a fost șefa departamentului Securității Economice din SRI, când a fost schimbată, devenind șefa acoperiților SRI din presă, ANAF și Ministerul de Interne. 

Despre scandalul legat de numele ei s-a scris intens, fotografiile cu excursiile la Monte Carlo alături de ex-deputatul PSD Cristian Rizea făcând deliciul presei.

Amănunte găsiți aici: http://evz.ro/din-ciclul-vacante-de-lux-elena-istode-sefa-acoperitilor-1.html

"Nu ştiu cum aţi făcut rost de aceste fotografii. Sunt poze de mai mult timp. Cred că din 2008 -2009 sunt. 2008 mai precis. În 2008 am intrat în Parlamentul României. Nu vreau să dau prea multe detalii. Sunt fotografii de familie cu mine şi soţia. Doamna Istode e o prietenă veche de familie de 20 de ani. Mi-a spus că se ştia că a venit cu noi în vacanţă. Se făceau rapoarte la instituţie", spunea Cristian Rizea, într-o declarație dată România TV la aceea veme.

Nici cel al generalului Sorin Cosma nu este de lepădat. Ajuns în SRI în 1992 grație faptului că soția sa de atunci, Pompilia Cosma, era nepoata lui Virgil Măgureanu. Pompilia Comșa a fost adjunct la Direcția F din SRI, care se ocupă de sistemele informatice.

Generalul Sorin Cosma a fost subiectul mai multor scandaluri în SRI. În 2006, Sorin Cosma era șeful Direcției C - Economică din SRI și a ordonat o anchetă a SRI îndreptată împotriva unui jurnalist care scrisese o anchetă despre construirea Spitalului SRI de la Balotești. 

Imediat după scandal, Sorin Cosma a fost schimbat de la șefia Diviziei C, și numit șef la Antitero, una din cele mai puternice structuri din SRI, iar între timp a ajuns să controleze o structură a SRI care se ocupă de ORNISS.

Un alt nume important este cel al generalului de brigadă Emilia Cristina-Posaștiuc, șefa Centrului de Monitorizare Media. Oficial se numeste CSD, adică Centrul pentru Surse Deschise. Unul din oamenii de încredere ai lui Florian Coldea.

Comandorul Vasilică Babiuc, care se ocupă de pilotarea elicopterului care îl transportă pe Traian Băsescu, dar era comandantul flotilei SRI, a fost și el trecut în rezervă. 

Generalul Stan Viorel a fost șef la Divizia W, ulterior locțiitor la Protecția Internă, divizia care trebuie să verifice ofițerii SRI este un alt nume important trecut în rezervă. El era responsabil de relațiile pe care generalul Florian Coldea le avea cu oamenii de afaceri, pe care s-a sfiit să le ancheteze. În ultima vreme a fost șeful secțiunii informative a Direcției Antitero.