Pact contra extremismului

Pact contra extremismului

Social-democraţii austrieci mizează pe ajutorul popularilor pentru a menţine în opoziţie formaţiunile de extremă dreapta.

Cele două partide austriece de extremă dreapta, care au obţinut împreună 29% din sufragii la alegerile legislative de duminică, au şanse foarte mici să ajungă la guvernare, în ciuda scorului electoral neaşteptat de bun. Scrutinul a fost câştigat de Partidul Social-Democrat, iar liderul acestei formaţiuni, Werner Faymann, va fi desemnat de preşedintele Austriei, Heinz Fischer, să formeze viitorul executiv, relatează Reuters.

Aceasta nu este o veste prea bună pentru extrema dreaptă. Werner Faymann a anunţat, în repetate rânduri, că nu este dispus să invite la guvernare Partidul Libertăţii al lui Heinz-Christian Strache sau Alianţa pentru Viitorul Austriei, condusă de Jörg Heider. Liderul social-democrat nu exclude însă o alianţă cu foştii parteneri de coaliţie, popularii lui Wilhelm Molterer, şi nici un guvern minoritar.

Atât Haider, cât şi Strache i-au oferit lui Faymann sprijinul formaţiunilor pe care le conduc. „Tot timpul am spus că o alianţă între cele două partide (Partidul Social-Democrat şi Partidul Libertăţii - n.r.) este varianta cea mai stabilă, a insistat Heinz- Christian Strache.   Explicaţia unui succes electoral Analiştii sunt de părere că soluţia cea mai realistă este refacerea coaliţiei dintre social-democraţi şi populari, destrămată în luna iulie. „O altă mare coaliţie între Faymann şi noua conducere a Partidului Popular este cel mai probabil deznodământ“, a declarat, pentru „Financial Times“, consultantul politic Thomas Hofer, sugerând o posibilă demisie a lui Wilhelm Molterer.   Revirimentul formaţiunilor de extremă dreapta s-a produs pe fondul fricţiunilor dintre social-democraţi şi populari, care au dezamăgit electoratul, dar şi în urma unei decizii inspirate a liderilor Heider şi Strache. Aceştia au trecut în planul secund retorica xenofobă şi s-au concentrat asupra temelor sociale, remarcă politologul Emmerich Talos, de la Universitatea din Viena.   După doi ani de blocaj cauzat de divergenţele din coaliţia de guvernământ, cele două partide extremiste au fost percepute ca având un rol important în adoptarea, cu o săptămână înaintea scrutinului, a unui pachet de măsuri sociale, transmite AFP. Radicalii, puşi la colţ

Ne puteți urmări și pe Google News

În plus, charismaticul Jörg Haider şi dinamicul Heinz-Christian Strache au sedus electoratul tânăr. Pentru prima dată într-un stat membru al Uniunii Europene, tinerii care au împlinit 16 sau 17 ani au putut vota duminică, numărul lor fiind de aproape 200.000, dintr-un electorat de 6,3 milioane de alegători.

Blocarea intrării la guvernare a extremiştilor austrieci vine după ce, în ultimii ani, forţele politice europene fac tot posibilul ca, prin negocieri şi alianţe postelectorale, să ţină departe de putere formaţiunile radicale. Este cazul Partidului România Mare şi al Partidului Radical Sârb, aflate de ani buni în opoziţie.

La polul opus se află Italia, unde premierul Silvio Berlusconi a avut nevoie de susţinerea Ligii Nordului pentru a reveni la putere anul acesta, provocând eşecul coaliţiei de centrustânga conduse de Walter Veltroni.