Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se reuneşte astăzi, în complet de trei judecători, pentru a discuta oportunitatea eliberării primarului din "cătunul" bogaţilor României.
Sute de potenţaţi ai României şi-au ridicat, în ultimii ani, palate în Snagovul rezervat, până în 1989, doar "celui mai iubit dintre conducători"! A locui acolo unde a trăit Nicolae Ceauşescu a şi fost unul dintre motive.
Logic, pentru a obţine actele aferente, doritorii de vilă la Snagov s-au văzut nevoiţi să calce şi pragul primăriei conduse de Apostol Muşat. Acelaşi primar care, acum, odată arestat, ameninţă voalat că va vorbi despre cele aproximativ 20 de persoane care-i cereau, zilnic, favoruri.
Magistraţii judecă în Ajunul Naşterii Domnului
Context în care, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României se reuneşte, în complet de trei judecători, chiar astăzi, în Ajunul Crăciunului, pentru a lua în discuţie oportunitatea rămânerii în arest a lui Apostol Muşat, dar şi a vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Ilfov, Gigi Roman, a primarului din Jilava, Adrian Mladin şi a finului acestuia, Ovidiu Szasz.
Şi magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au dovedit celeritate, grăbindu-se să redacteze, ieri, motivarea hotărârii de arestare preventivă, dispusă joi. Dosarul a ajuns în aceeaşi zi de la Curtea de Apel la Înalta Curte, ba chiar el a primit şi termen.
Curtea de Apel motivează cu celeritate
Curtea de Apel şi-a motivat hotărârea în mai puţin de 24 de ore. "Ecoul" faptelor în societatea civilă şi "prezervarea sentimentului de securitate publică" - sunt motive invocate de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti, pentru arestarea preventivă a vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Ilfov, Gigi Roman şi a primarilor din Jilava şi Snagov, Adrian Mladin, respectiv Apostol Muşat.
Faptele celor trei au "urmări negative asupra prestigiului de care ar trebui să se bucure orice funţionar în exercitarea atribuţiilor de serviciu", dar şi "consecinţe incontestabil negative asupra încrederii publice în corectitudinea funcţionarilor", mai motivează magistraţii.
Nu în ultimul rând, "modul şi mijloacele în care se reţine că inculpaţii ar fi săvârşit infracţiunile pentru care sunt cercetaţi, gradul ridicat de pericol social concret al acestora sunt elemente de natură a crea convingerea instanţei că se impune luarea faţă de aceştia a măsurii arestării preventive" - se menţionează în Încheierea CAB.
Instanţa a mai reţinut că inculpaţii nici măcar nu şi-au recunoscut faptele, în contextul în care, pe lângă actele nu tocmai legal eliberate, la dosar există şi înregistrări ambientale, audio-video, efectuate de SRI, care atestă cum era cerută mita şi se planifica fapta.
- DNA zornăie cătuşe în satul miliardarilor, Snagov-Ilfov
- MITĂ DE 3,1 MILIOANE DE EURO! Vicele CJ Ilfov şi primarii din Snagov şi Jilava, reţinuţi pentru corupţie
- Primarul Snagovului declară că făcea, zilnic, 20 de favoruri!