Harta colegiilor uninominale: Giurgiu şi Olt

Negocierile pentru împărţirea colegiilor din Giurgiu au fost purtate de PSD-istul Şerban Mihăilescu şi de primarul municipiului, PNL-istul Lucian Iliescu, potrivit unor politicieni din judeţ.

Judeţul a fost împărţit în 4 colegii la Camera Deputaţilor şi două la Senat, în funcţie de numărul de primari de la PNL şi PSD, astfel încât cele două partide să-şi împartă frăţeşte deputaţii. PNL are supremaţia în colegiul 1, adică în municipiul Giurgiu, şi în colegiul 4, iar PSD în colegiile 2 şi 3. Au fost discutaţi şi politicienii care ar trebui să ajungă în parlament, dar şi „iepurii“ care vor „alerga“ în paralel cu ei, după următoarea schemă: Colegiul 1: Dragoş Ujeniuc - deputat PNL/iepure PSD (urmează să fie desemnat). Colegiul 2: Niculae Bădălău - deputat PSD/Ion Gavrilă - iepure PNL.

Colegiul 3: Şerban Mihăilescu - deputat PSD/Dan Pasat - iepure PNL.

Colegiul 4: Daniel Chiţoiu (şeful ANAF şi finul vicepreş edintelui PNL Dan Radu Ruşanu) - deputat PNL/Ionel Dinu - iepure PSD. Unul dintre principalii beneficiari ai acestei scheme este Şerban Mihăilescu, fost secretar general al guvernului condus de Adrian Năstase. El este acuzat de DNA că ar fi primit mită 11 arme de vânătoare şi a fost declarat de CNSAS, în primă fază, drept colaborator al Securităţii ca poliţie politică, dar, ulterior, conducerea instituţiei i-a admis contestaţia. Mircea Coşea mai vrea un mandat În judeţul Olt, dacă partidele îşi vor conserva voturile de la alegerile pentru primar, PSD are prima şansă în scrutinul parlamentar. Dintre cele 7 colegii pentru Camera Deputaţilor, 5 sunt dominate de PSD (2, 3, 4, 5, 7), în timp ce PNL conduce în colegiul 6, iar PDL, în colegiul 1, reprezentat de municipiul Slatina. Partidele din judeţ sunt în faza desemnării candidaţilor. Deputatul Mircea Coşea, ales în 2004 din partea PNL, şi-a anunţat intenţia de a candida pentru un nou mandat. El va reprezenta PDL, partid la care s-a „transferat“.

Coşea a fost declarat de CNSAS colaborator al Securităţii ca poliţie politică, dar, ulterior, colegiul i-a admis contestaţia. Preşedintele filialei judeţene Olt a PSD, Ion Toma, a anunţat că doreşte un nou mandat de senator, la fel ca şi colegul său, Marin Bobeş. PSD-iştii Florin Iordache şi Cătălin Matei vor să candideze din nou pentru Camera Deputaţilor. Printre candidaţii PNL se numără Gigel Ştirbu, secretar de stat în Ministerul Culturii şi Cultelor, Carol Kovacs - secretar de stat în Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul - sau actualul deputat Renică Diaconescu.