Într-un interviu pentru Europa FM, fostul șef al SIE între 1997 și 2000 Cătălin Harnagea nu a negat posibilitatea ca actualul premier să fi fost ofițer acoperit.
„Este și nu este posibil, așa cum sunt și altii posibil sau imposibil de racolat de un serviciu de informații. Ce a făcut un serviciu de informații este direct în atribuțiile fiecărui serviciu, pentru motivele pentru care le face samd. Posibilitatea sigur că există, nu e nimic imposibil. Da, este posibil că nu numai Ponta, dar și alții să fi fost racolați de servicii de informații, nu este nimic imposibil. Atât timp cât nu se încalcă legea, este posibil. Este posibil să fi fost recrutat”, a spus Harnagea.
Harnagea a mai explicat, la Europa FM, de ce serviciile secrete puteau recruta magistrați în acei ani.
"Nu cred că SIE ar trebui să dea vreun răspuns, după părerea mea, la fel cum nu cred că ceea ce ar trebui să se întâmple acum este ca, în Parlament, comisia de control a SIE să se întrunească să îi ceară nu știu ce. În clipa de față, singura instituție, singura persoană care a comis o infracțiune este președintele României. Singura lege care nu ar fi permis lucrul ăsta (recrutarea unui magistrat - n.r.) era Statutul Magistraților - Legea 92. Iar Legea 92, între 1992 și 2004, permitea acest lucru, iar SIE nu a comis nicio infracțiune în clipa de față, astăzi. Singura persoană care o comis o infracțiune este cel care a dezvăluit, a deconspirat numele unui ofițer. Că e real, că nu e real, asta e o altă discuție," a declarat Cătălin Harnagea la Europa FM.