Câteva lucruri trebuie spuse foarte clar: doamna May și-a jucat rolul, un Brexiter moderat și rezonabil, care a realizat în timp ce poate fi negociat și ce nu, ce pierde țara sa în acest proces. Dar era deja prea târziu, iar încăpățânarea de a livra Brexitul s-a dovedit o încercare mult prea dură, într-un stat în care majoritatea conștientă de astăzi își dorește să rămână în Uniunea Europeană, dar nu i se oferă șansa să o facă. A fost păcălită și a realizat încotro merge și ce pierde, în mod substanțial, la ieșirea din UE.

Deci blocând ieșirea hard și amânând votul în tentativa unei negocieri cu Laburiștii, doamna May ajunsese până la a achiesa la un referendum final înainte de a părăsi UE, pentru a face față presiunii pro-europenilor. Asta a înfuriat partida hard-Brexit, care a decis răsturnarea ei. Nu e vorba că nici europarlamentarele de joi nu sunt o fericire pentru Conservatori. Deși Marea Britanie este singura țară ale cărei rezultate nu le cunoaștem – fiind invocată regula europeană de anunț oficial al rezultatului alegerilor abia duminică seară, deși toate celelalte state și-au anunțat rezultatele neoficial și în exit poll-uri – știm din sondaje că partidul Brexit al lui Nigel Farage a luat prima poziție, urmat fiind la dispută de Partidul Liberal-Democrat (pro-european) și de Partidul Laburist, Conservatorii căzând pe locul 4 cu doar 15%. Rezultatele formale le vom avea după numărarea voturilor în fiecare componentă și circumscripție din Marea Britanie.

 Ciudată e formula aleasă de doamna May, de a-și depune mandatul: anunțul demisiei cu lacrimi în ochi azi, dar demisia e valabilă abia de la 7 iunie. E adevărat că, între timp, la Londra vine Președintele Donald Trump, cel care anunțase fără pic de diplomație că Boris Johnson – pe atunci Ministrul de Externe – ar fi un premier mai bun ca doamna May. Băiatul acela cu părul în vânt și aer de caracteristic, cu nume neaoș de lord britanic, Boris, este și cel mai bine plasat, azi, în a prelua mandatul.

 Nu e vorbă, și această întreprindere e complexă: deja sunt 5 candidați anunțați – fiecare trebuie să aibă sprijinul a măcar 2 parlamentari – iar alții sunt la coadă. După eliminarea succesivă în Parlament a fiecăruia dintre pretendenți până la ultimii doi cei mai bine plasați, votul final va reveni membrilor partidului, prin corespondență. Procesul începe la 10 iunie și va dura până la finele lui iulie, când se termină sesiunea parlamentară britanică. Între timp, premier interimar rămâne tot doamna May.

Evident că bătălia din interiorul Partidului Conservator va fi complicată. În general, votanții din Parlament ar înclina spre un hard Brexit-er care să recupereze voturile luate de Brexit Party. În plus, e necesară o personalitate, care să treacă sticla. Dar aceasta nu e nici o garanție pentru viitor: în principiu, Parlamentul este același, iar alegerile anticipate nu se știe ce nuanțe aduc în plus. Ce majoritate se va putea forma și dacă conservatorii vor mai conduce și viitorul guvern. Din contra, comentatorii spun că Laburiștii ar ajunge la conducere până în decembrie.

Problema majoră a alegerilor europarlamentare este cât de bun indicator sunt. Oricum politica britanică a fost paralizată și simplificată prin ruptura în două, pro Brexit și pro-UE. Or, acest fapt a adus în prim plan partidele cele mai clare ca opțiuni aici: Brexit Party și PL-D. De asemenea, Change UK, partidul nou format din parlamentari laburiști și conservatori pro-UE, se situează undeva între 1-4% și va trebui să găsească acordul cu liberal-democrații.

Pe această linie, totul depinde dacă la următoarele alegeri tema Brexit va mai fi pe masă. Dacă da, e de așteptat ca rezultatele de la europarlamentare să se repete, cu partidele tradiționale britanice în prăbușire în opțiuni și în spatele celor cu păreri clare în privința opțiunii pentru Brexit. Asta ar cere clarificări și la Conservatori, și la Laburiști, pentru a putea supraviețui după anticipate. În cazul unor alegeri la termen fără tema Brexitului pe masă, probabil că lucrurile vor reveni la normal.

Dar un eventual premier hard-Brexiter are două probleme: lipsa unei legături cu UE și a posibilității de a realiza orice acord pentru relații după Brexit, din cauza abordării radicale și nerealiste, respectiv tentația de a impune părăsirea fără acord cât mai repede. Și asta unei societăți britanice mai degrabă pro-europene astăzi, dar mai ales unei lumi a afacerilor britanice complet opusă hard Brexit-ului. Or acest pas e complet impopular și poate duce la rezultate impredictibile și profund perdante la nivelul electoratului, care să coste pe termen lung. Mai ales dacă acel premier va alege să ocolească Parlamentul, pe motiv că acesta e complet indecis și nu a votat nici o opțiune în voturile indicative de până astăzi. Nici măcar hard-Brexitul nu a fost agreat.

Problemele nu se termină, din contra, abia reîncep, după demisia Premierului Theresa May. Și perspectiva amânării din nou a datei Brexitului e tot mai probabilă. Pe de altă parte, nu trebuie uitat că actuala situație de îndepărtare a doamnei May, premierul care ajunsese la înțelegerea nevoii de compromis, duce la preeminența extremelor: hard Brexit-ul e tot mai probabil, dar și noul referendum și rămânerea în UE e la fel de probabilă. Varianta unui lider conservator mai înclinat spre compromis poate, încă, să livreze o formulă de Breit soft și cu acord substanțial cu Uniunea Europeană.

 

Te-ar putea interesa și: