Editura Evenimentul si Capital

Hard-Brexit cu favoritul lui Trump, cu nume neaoș de Lord britanic: Boris. Pulsul Planetei

Autor: | | 0 Comentarii | 4476 Vizualizari

Demisia anunțată de către premierul britanic Theresa May era un deznodământ anunțat și așteptat încă din ianuarie, la cel mai dezastruos „vot semnificativ” pentru un premier de mai bine de un secol. Încercările succesive de a nuanța și câștiga voturi pentru un acord fix și o declarație politică negociabilă cu UE au fost doar paliative și elementele cronicii unei morți anunțate, cea a mandatului May. Dar cu prețul prăbușirii depline a Partidului Conservator în alegerile europarlamentare.

Câteva lucruri trebuie spuse foarte clar: doamna May și-a jucat rolul, un Brexiter moderat și rezonabil, care a realizat în timp ce poate fi negociat și ce nu, ce pierde țara sa în acest proces. Dar era deja prea târziu, iar încăpățânarea de a livra Brexitul s-a dovedit o încercare mult prea dură, într-un stat în care majoritatea conștientă de astăzi își dorește să rămână în Uniunea Europeană, dar nu i se oferă șansa să o facă. A fost păcălită și a realizat încotro merge și ce pierde, în mod substanțial, la ieșirea din UE.

Deci blocând ieșirea hard și amânând votul în tentativa unei negocieri cu Laburiștii, doamna May ajunsese până la a achiesa la un referendum final înainte de a părăsi UE, pentru a face față presiunii pro-europenilor. Asta a înfuriat partida hard-Brexit, care a decis răsturnarea ei. Nu e vorba că nici europarlamentarele de joi nu sunt o fericire pentru Conservatori. Deși Marea Britanie este singura țară ale cărei rezultate nu le cunoaștem – fiind invocată regula europeană de anunț oficial al rezultatului alegerilor abia duminică seară, deși toate celelalte state și-au anunțat rezultatele neoficial și în exit poll-uri – știm din sondaje că partidul Brexit al lui Nigel Farage a luat prima poziție, urmat fiind la dispută de Partidul Liberal-Democrat (pro-european) și de Partidul Laburist, Conservatorii căzând pe locul 4 cu doar 15%. Rezultatele formale le vom avea după numărarea voturilor în fiecare componentă și circumscripție din Marea Britanie.

Ciudată e formula aleasă de doamna May, de a-și depune mandatul: anunțul demisiei cu lacrimi în ochi azi, dar demisia e valabilă abia de la 7 iunie. E adevărat că, între timp, la Londra vine Președintele Donald Trump, cel care anunțase fără pic de diplomație că Boris Johnson – pe atunci Ministrul de Externe – ar fi un premier mai bun ca doamna May. Băiatul acela cu părul în vânt și aer de caracteristic, cu nume neaoș de lord britanic, Boris, este și cel mai bine plasat, azi, în a prelua mandatul.

Nu e vorbă, și această întreprindere e complexă: deja sunt 5 candidați anunțați – fiecare trebuie să aibă sprijinul a măcar 2 parlamentari – iar alții sunt la coadă. După eliminarea succesivă în Parlament a fiecăruia dintre pretendenți până la ultimii doi cei mai bine plasați, votul final va reveni membrilor partidului, prin corespondență. Procesul începe la 10 iunie și va dura până la finele lui iulie, când se termină sesiunea parlamentară britanică. Între timp, premier interimar rămâne tot doamna May.

Evident că bătălia din interiorul Partidului Conservator va fi complicată. În general, votanții din Parlament ar înclina spre un hard Brexit-er care să recupereze voturile luate de Brexit Party. În plus, e necesară o personalitate, care să treacă sticla. Dar aceasta nu e nici o garanție pentru viitor: în principiu, Parlamentul este același, iar alegerile anticipate nu se știe ce nuanțe aduc în plus. Ce majoritate se va putea forma și dacă conservatorii vor mai conduce și viitorul guvern. Din contra, comentatorii spun că Laburiștii ar ajunge la conducere până în decembrie.

Problema majoră a alegerilor europarlamentare este cât de bun indicator sunt. Oricum politica britanică a fost paralizată și simplificată prin ruptura în două, pro Brexit și pro-UE. Or, acest fapt a adus în prim plan partidele cele mai clare ca opțiuni aici: Brexit Party și PL-D. De asemenea, Change UK, partidul nou format din parlamentari laburiști și conservatori pro-UE, se situează undeva între 1-4% și va trebui să găsească acordul cu liberal-democrații.

Liviu Plesoianu o face PRAF pe Viorica Dancila! Acuzatii fara precedent

Pagina 1 din 2





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Opinii EVZ

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI