Evenimentul Zilei > Social > „Haosul” pandemiei COVID-19: „Terapia șoc” ce ne poate salva. Medicul Gabriel Diaconu explică manifestările „turbulente” ale bolii
„Haosul” pandemiei COVID-19: „Terapia șoc” ce ne poate salva. Medicul Gabriel Diaconu explică manifestările „turbulente” ale bolii

„Haosul” pandemiei COVID-19: „Terapia șoc” ce ne poate salva. Medicul Gabriel Diaconu explică manifestările „turbulente” ale bolii

Evoluția pandemiei de coronavirus a devenit imprevizibilă. În mijlocul „haosului”, numărul persoanelor care se vaccinează nu poate fi pus în corelație cu numărul de infectări printr-o proporționalitate directă, la fel cum nici numărul de internări nu se poate afla într-o legătură reciprocă cu numărul de decese. Chiar dacă avem impresia că ajungem la un nivel de „echilibru”, COVID-19 prezintă un „comportament turbulent”, spune medicul de renume Gabriel Diaconu. Singura soluție la problemă este limitarea pandemiei - care, de altfel, nu poate fi eliminată complet - prin intermediul unei terapii de șoc, în acest caz vaccinarea obligatorie.

Medicul psihiatru Gabriel Diaconu a realizat o analiză complexă în baza unor noțiuni de natură medicală, matematică și biostatistică în care explică „haosul” pandemiei de coronavirus în România. Boala COVID-19 nu va dispărea, nu poate fi eliminată complet, ci doar limitată.

Specialistul în Psihiatrie a explicat virusul SARS-COV-2 invocând teoria haosului din epistemologie. Astfel, pandemia se manifestă precum cu lichid ale cărui tendințe sunt să umple tot spațiul de care dispune, iar până în momentul în care acest lucru se întâmplă, indiferent ce restricții se impun pentru combaterea bolii, COVID-19 se va manifesta haotic.

Singura soluție la care se poate apela pentru a limita boala – nu pentru a o elimina complet – este atingerea unui nivel de imunizare față de COVID-19 de peste 90%.

Beznă. Haos. Legătura dintre crăci de prun și comportamentul social, respectiv fibrilația atrială

„Avertisment: următoarele rânduri sunt destinate unui public minim informat științific și academic. Pentru toți ceilalți cel mai probabil că nu au absolut niciun sens.

Prunii cresc foarte ciudat. Nu sunt copaci „armonioși” cum sunt brazii sau stejarii. Poți să propui, mai mult, că nu există doi pruni la fel. Dacă sunt pe relief plan au o anumită configurație. Dacă-i pui pe-un deal se strâmbă, se încovoaie, se contorsionează ca sub mâna unui zeu pervers. Crengile se despart în falange hidoase, noduroase, care apoi desprind alte crenguțe, din ce în ce mai subțiri. Nu există ordine. Doar dezordine.

Printre cele mai ciudate cadouri pe care mi le-a făcut vreodată maică-mea, deși nici nu cred că-și aduce aminte, a fost o dischetă, acum foarte mulți ani, undeva prin 1994.

Era un program foarte mic pe care, dacă-l lansai, vedeai setul Mandelbrot și fractalii pe care îi generează.

Teoria haosului are origini foarte vechi, dar o formulare coerentă foarte nouă în raport cu alte laturi ale științei.

De fapt este o știință despre științe, ale cărei aplicabilități sunt pretutindeni, de la cum se comportă o rachetă balistică în zbor până la cum se propagă strănutul sau se comportă o particulă într-un accelerator. Și are la bază observația fină că, în natură, lucrurile foarte rar au o geometrie care să aproximeze măcar obiectele pe care le înveți tu la școală: pătrate, triunghiuri, cercuri.

Co-linearitatea a fost una dintre obsesiile lui Euclid, omul care printre altele a lăsat eternității axioma că două drepte paralele se întâlnesc la infinit. Poezie curată. Dar, când vine vorba de două sau mai multe sisteme care interacționează între ele, spațiul în care unul depinde liniar de celălalt e de fapt foarte îngust, și are de-a face – spune teoria haosului – dramatic de mult cu „condițiile inițiale”.

Aceste „condiții inițiale” sunt, în viața reală, în universul perceput, imposibil de determinat cu maximă acuratețe. Indiferent cât de fină măsurarea, indiferent cât de performant aparatul de măsură, eroarea inerentă este acolo și nu poți merge mai departe fără să-i dai seamă. Fără să o pui, și pe ea, în model.

Mama mea este meteorolog. Are un doctorat în fizica atmosferei. Mă gândesc, astăzi, că era familiarizată cu lucrarea lui Lorenz „Curgerea deterministică non-periodică a fluidelor”, articolul care – cel mai probabil – a lansat în istorie teoria haosului. M-am gândit de multe ori la Mandelbrot de-a lungul vieții mele de psihiatru.

Studiul turbulențelor era, încă dinainte, un domeniu ciudat, excentric de interes al fizicienilor, matematicienilor.

Comportamentul și dinamica anumitor obiecte care păreau că sfidează legile lui Newton făceau obiectul multor conversații mai mult șoptite, de teamă să nu genereze râsete sau, mai rău, dispreț și stigmă profesională.

Dar, astăzi, știm că fără haos nu se poate. Nu se poate să construiești computere. Nu se poate să înalți zgârie nori. Nu se poate să faci medicină performantă și să intervii micro-chirurgical. Și nu se poate să faci sănătate publică.

În timp ce revedeam, aseară, un documentar despre viața lui Benoit Mandelbrot, am avut un mic moment de revelație. Ca și cum până atunci aș fi fost orb, sau prost, sau amândouă.

De ce în mijlocul „haosului” nu „există o corelație între infectări și vaccinări”

Suntem toți niște idioți! – mi-am spus. Bineînțeles că evoluția cazurilor de COVID este oscilantă! Bineînțeles că sunt perioade intense și perioade de „relaxare”. Evident că același ciclu îl urmează și rata de vaccinare, câtă vreme nu intervii, sistemic, asupra ei, și e doar o funcție complexă de interacțiune socială, informare, disponibilitate șamd.

Finalmente, evident că există o relație colineară despre cât de mulți oameni fac boala, mor, respectiv se vaccinează, atâta vreme cât sistemul are o entropie (o stare de dezorganizare) mică. Dar pe măsură ce sistemul se agită (imaginează-ți un glob din acelea care are un fel de fulgi într-un fluid), traiectoria evolutivă a cazurilor, dar și periferia lor (ca fenomen) va înceta să aibă, grafic, forma unei exponențiale (care e de fapt o corecție logaritmică a unui „fierăstrău” de cazuri zilnice).

O vedem greșit în spațiu.

De fapt va lua forma oscilatorului Lorenz. Pe măsură ce lucrurile progresează, vei vedea „fractura”, mai exact dimensiunea fractalică, a problemei.

Fără doar și poate că numărul de internări în spital pare că progresează liniar. Dar el nu rămâne corelat, fin, cu numărul de decese.

Fără doar și poate că poți aloca o funcție de corelație dintre numărul de cazuri și câți oameni se vaccinează în răspuns la asta. Dar, măcar intuitiv, poți să-ți dai seama că nu are sens afirmația „există o corelație între infectări și vaccinări” la nivelul proporționalității directe. În spațiul de care vorbesc, se poate întâmpla ca, paradoxal, „mișcarea” să însemne mulți infectați, dar puțini vaccinați. Comportament turbulent. Haos.

Rezistența la înaintare, forțele care acționează asupra spațiului pe care trebuie să-l umple o pandemie, fac să apară efecte foarte ciudate, unele care pun probleme modelării „evoluției” unei infecții contagioase cum este COVD-19.

Spre exemplu da, la un moment dat „prezența” COVID, comunitară, devine aparentă pentru mulți oameni. Ajunge, cum se spune, „la ușa ta”. Face un coleg de birou, moare o vecină, auzi de o rudă că e intubată în spital. E ca norul de furtună, acum era soare afară și în câteva minute îl vezi în depărtare. De aici începe o altă oscilație: unii se duc, se vaccinează (sau o fac pentru că intervin niște măsuri etc), după care sistemul atinge un nou prag de echilibru. În acel prag de echilibru nu se mai întâmplă, pentru o vreme, multe evenimente noi, și dinamica evoluției capătă, parcă, o nouă geometrie. Dar e doar aparentă, pentru că „orbitele” traiectoriilor pe acest oscilator sunt haotice.

Drept urmare poți să ai ceea ce experții lui pește prăjit numesc „platou” sau „scădere” de cazuri, dar în fapt să fii pe o curbă al cărei următor moment să fie o nouă voltă, prilejuită ori ba de fenomene turbulente, că sunt de natură socială sau nu.

O politică de sănătate publică trebuie să ia în considerare haosul.

Imaginează-ți inima. Inima are propriul ei „circuit” nervos. Există o aglomerare de celule, în (hai să-i spunem) „capul” inimii care au o abilitate extraordinară: descarcă, ritmic, curent electric. I se spune abilitate de „pace-maker” („creator de pas”).

Acest curent electric pleacă de acolo și printr-un circuit pre-stabilit se distribuie dinspre capăt spre „coada” inimii (ventriculii) și astfel are loc contracția mușchiului care dă funcția de pompă a cordului. Poți, pe un grafic, să desenezi oscilația pulsului unei persoane pe parcursul unui interval de timp. E ritmică.

Deja de câteva zeci de ani, când vine vorba de diferențele dintre contracția ritmică, respectiv aritmică, a inimii, știm că elementul cheie nu e faza de potențial electric (când curentul „circulă” cu mesaj), cât faza de relaxare a inimii. Vei vrea să fii un pic atent aici.

Faza de relaxare a inimii. În această fază de relaxare, funcție de o sumă de variabile și parametri, poate crește, sau nu, riscul de „turbulență”, unde turbulență înseamnă transmiterea haotică de semnal electric și, deci, contracție ineficientă și – în cele din urmă – asistolă, sau pierderea abilității contractile. Adică moarte.

Legătura dintre contracțiile inimii și comportamentul social e intimă.

Cu cât mai turbulentă perioada de relaxare, cu atât mai greu de prezis faza de contracție. Devine, deci, important să știi „când” și „cât” să relaxezi un sistem complex.

Urmările, consecințele potențiale sunt foarte importante.

Spre exemplu, vorbind despre „imunitatea de turmă” sau procentul de la care ecosistemul pandemic se stabilizează, NU există un punct fix, la care să spui „la 70% suntem bine” sau „la 85%” suntem salvați.

Pentru majoritatea bolilor infecto contagioase al căror patogen are o rată de transmisibilitate mai mare decât doi evoluția devine haotică, imprevizibilă, și deci pragul vaccinal trebuie să fie peste 90%. Trebuie să saturezi, la propriu, spațiul ca să poți preveni haosul.

Boala COVID-19 poate fi limitată prin „terapia de șoc” 

COVID-19 e ca râul care curge printre pietre. Pietrele sunt cei imunizați sub o formă sau alta. Dar el continuă să curgă. Nu există granițe geografice. Nu există bariere. COVID erodează în malul umanității, rupe din el.

Drept urmare rămâne în circulație.

Ce vrei să faci e să îi scazi malignitatea către un punct la care „furtuna” COVID să devină un proces care aproximează dinamica fluidelor, care „curge” prin populație fără să explodeze, fără să declanșeze contaminări rapide de mari populații.

Acest proces, de „umplere” treptată a spațiului, nu se poate întâmpla fără constrângere pre-definită asupra sistemului. Când pică piatră, lansăm rachete anti-grindină (spre exemplu). Când vine viitura, creăm albii artificiale de deviere a debitelor.

Când construim aripi de avion, ne gândim la funcția lor elastică încât la vânturi puternice să se poată îndoi. Când facem frâne pentru mașini, ne gândim la o curbă elastică a frecării încât roata să se învârtă, nu să se blocheze.

Iar când ne gândim la pandemie, lucrurile trebuie să rămână, conceptual, la fel.

Din acest punct de vedere vaccinarea obligatorie devine o urgență medicală deosebită. Experiența a arătat deja că VOI/ VOC (variantele de interes/ de îngrijorare) în ce privește SARS-CoV-2 au un interval de evoluție în care încep să „evadeze” protecția vaccinală. Acest interval, până acum, a fost de 14 – 18 luni. Dar viteza de adaptare crește, accelerează, drept urmare timpul rămas până la următorul punct de inflexiune este mai mic.

Prin perspectiva teoriei haosului era evident că foarte puține țări, dacă vreuna, vor putea „elimina” COVID-19 din circulație.

Ce poate face umanitatea e să folosească vaccinarea ca un mijloc de prevenție al fatalității și mortalității. Tenta nu are cum să fie eradicarea coronavirusului, cât „echilibrarea” sistemului spre o dinamică acceptabilă.

Asta, și resetarea ceasului mutațiilor încât să putem sincroniza timpul de emergență a noi variante cu timpul de emergență a noi soluții vaccinale, așa cum facem – spre exemplu – cu gripa.

Ce avem de făcut noi, românii, cu situația de fapt?

Noi suntem în, probabil, cel mai prost dintre scenarii. Printr-un fenomen non-linear, turbulent, noi am „tăiat” o felie geometrică fixă, în care avem niște fotografii aberante pe care le numim „platou”, „pacienți în ATI”, „decese” respectiv „număr de doze de vaccin administrate”. Vedem liniile, nu vedem curbele. Dar intuiția, mațul îți spune că oscilația fenomenului va continua până la saturarea spațiului, adică până când 20 de milioane de români vor fi interacționat cu virusul.

Unii o singură dată. Unii de două ori. Unii de mai multe ori. Unii vor dezvolta imuno-competență. Alții nu. Unii vor trăi. Alții nu.

Desfășurarea campaniei de imunizare este ca atunci când arunci butoaie cu ulei pe o mare înspumată. Creează „insule” de ordine. Dar nu influențează câtuși de puțin furtuna. Acolo, la interfața dintre „benevolat vaccinal” și motivația de vaccinare, NICIO campanie de „sensibilizare publică” nu va avea impactul proporțional scontat. E suficient să vezi oscilația rating-ului pe care îl fac știrile despre COVID, și vei vedea aceeași „pâlnie” a haosului.

Ne trebuie voința de a constrânge sistemul prin forța umanității din noi. Altfel, în orice scenariu, eșuăm.

Nu eșuăm medical. Medical putem spune că salvăm niște vieți (multe, puține), și că ajutăm niște oameni să supraviețuiască. Dar, la niciun moment, nu intervenim în curba de răspândire.

Dacă vrem cu adevărat „întoarcerea la normalitate” (de fapt o excursie către normalitate), suntem obligați să acționăm ca un de-fibrilator. E nevoie de „terapia șoc” a problemei care să creeze „relaxarea” suficientă pentru repornirea inimii comunitare.”, a scris reputatul medic psihiatru Gabriel Diaconu pe pagina sa de Facebook.

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.