Evenimentul Zilei > International > Haos total pe scena politică din Germania. Armin Laschet, liderul CDU, riscă să-și piardă funcția. Consecințe dramatice pentru viitorul coaliției
Haos total pe scena politică din Germania. Armin Laschet, liderul CDU, riscă să-și piardă funcția. Consecințe dramatice pentru viitorul coaliției

Haos total pe scena politică din Germania. Armin Laschet, liderul CDU, riscă să-și piardă funcția. Consecințe dramatice pentru viitorul coaliției

Pentru prima dată după alegerile din Germania, grupurile parlamentare ale Uniunii CDU și CSU s-au reunit, marți, pentru a discuta despre viitorul formațiunii. Rareori o astfel de întrunire a fost atât de decisivă pentru cum vor funcționa lucrurile de acum înainte - și asta pentru că este în joc și viitorul președintelui CDU, Armin Laschet, candidatul susținut pentru funcția de cancelar de către Angela Merkel, relatează Der Spiegel.

Armin Laschet ar putea să-și piardă funcția de președinte al CDU. Totul depinde de felul în care vor decurge negocierile de marți seară, la întrunirea Uniunii CDU și CSU. Presiunea crește pe președintele CDU – în curând, un alt politician ar putea să preia șefia formațiunii politice.

Grupul parlamentar condus de Armin Laschet reprezintă centrul puterii în Uniune și a dus multe bătălii printre celelalte partide. În ultimele luni însă s-a adunat foarte multă frustrare în rândul conservatorilor, iar situația de față ar putea fi ocazia cu care își vor descărca furia. Este posibil ca deputații nou aleși să solicite un nou lider al grupului CDU, ceea ce l-ar pune pe Armin Laschet într-o poziție total lipsită de putere.

Der Spiegel a realizat o analiză a celor mai importante probleme care s-ar putea ridica la reuniunea de marți seară dintre CDU și CSU.

Ce se întâmplă pe scena politică din Germania, după alegeri

La două zile după alegerile federale are loc o reuniune specială a Uniunii CDU și CSU unde pot participa atât foști membri ai Parlamentului – actuala legislatură se va încheia în următoarele săptămâni -, precum și politicieni noi aleși din partea ambelor partide. Cu toate acestea, doar cei 196 de membri ai Uniunii care fac parte din noul Bundestag au drept de vot.

Se obișnuiește – însă nu este obligatoriu – ca grupul parlamentar să își aleagă o nouă conducere la scurt timp după alegeri. Adesea, aceasta este doar o soluție temporară pentru problemele politice pentru că noul șef poate prelua o altă poziție în viitorul apropiat. De exemplu, o funcție de cancelar sau de ministru.

Care sunt planurile președintelui CDU, Armin Laschet

Președintele CDU, Armin Laschet, și-ar dori ca fostul lider al Uniunii CDU-CSU, Ralph Brinkhaus, să-i preia temporar funcția, cel puțin până când se va clarifica dacă se va constitui o coaliție jamaicană cu FDP și Verzii. Armin Laschet a anunțat duminică, la o ședință a CDU, că nu va candida pentru șefia Uniunii CDU-CSU, în contextul în care acest scenariu a fost speculat în repetate rânduri înainte de alegeri.

Brinkhaus, însă, nu vrea să audă la planul lui Armin Laschet. Încă de duminică, când conducerea CDU s-a reunit cu puțin timp înainte de închiderea secțiilor de votare, el a lăsat să se înțeleagă – sau cel puțin așa se susține – că vrea să candideze din nou.

În ședința de prezidiu de luni dimineață, potrivit rapoartelor, Brinkhaus a contrazis din nou propunerea șefului CDU de a rămâne în funcție doar temporar, deși Laschet a încercat să-l convingă prezentându-i planul pe care îl are cu privire la CSU -să fie votat președinte Markus Söder.

La conferința de presă de după reuniunile comisiilor de luni după-amiază, Laschet a indicat că speră să se ajungă la un acord în cadrul discuțiilor ulterioare. Potrivit informațiilor SPIEGEL, politicienii nu au ajuns la un numitor comun.

Cine ar putea prelua președinția CDU

În cazul în care actualul lider al grupului parlamentar nu cedează și candidează normal, sunt așteptate candidaturi din partea unor politicieni CDU din Renania de Nord-Westfalia, de unde provin și Brinkhaus și Laschet.

  • Un posibil candidat ar fi ministrul federal al Sănătății și vicepreședinte Jens Spahn – până în prezent, el a fost unul dintre susținătorii lui Laschet, însă are pe de altă parte propriile ambiții;
  • Ar putea candida și Friedrich Merz, care între anii 2000 și 2002 a fost lider de partid și care acum pare că se îndreaptă mai mult spre o funcție la Bundestag – Merz l-a susținut până în prezent pe Laschet, dar a pierdut în cursa pentru președinția CDU purtată împotriva acestuia;
  • Politicianul Norbert Röttgen, care a pierdut și el președinția partidului Laschet, se spune că ar avea ambiții pentru postul de lider al grupului parlamentar CDU;
  • Se vehiculează că și fostul vicelider al grupului parlamentar Carsten Linnemann ar putea candida pentru funcția de șef; Linnemann este președinte al sindicatului IMM-urilor MIT.

Consecințele cu care se confruntă Armin Laschet. Cum afectează lipsa de autoritate negocierile viitoarei coaliții de guvernare

Armin Laschet trebuie să împiedice unele demersuri din cadrul grupului parlamentar, iar dacă nu reușește să o facă, acest lucru îl va slăbi în ochii cetățenilor și nu numai. Și o simplă dovadă că nu se mai poate afirma în problemele dintre membrii propriului partid ar avea consecințe devastatoare asupra imaginii sale. Un lider de grup ales corespunzător ar putea reprezenta o nouă forță în Uniunea, iar autoritatea lui Armin Laschet ar avea de suferit, cu precădere având în vedere că o reorganizare a grupului ar putea conduce la o bulversare generală în CDU.

De mult timp, politicienii cer schimbări la nivelul conducerii partidului. Armin Laschet se confruntă deja cu cereri de demisie din partea confidentei lui Röttgen, Ellen Demuth, în prezent vicelider de grup parlamentar în parlamentul landului Renania-Palatinat și din partea Uniunii Junge din Saxonia.

Lipsa de autoritate a lui Laschet ar oferi o perspectivă dramatică pentru coaliția jamaicană: cu un negociator atât de tulbur, opțiunea această ar deveni și mai puțin atractivă pentru FDP și Verzi. Iar în cazul în care Laschet renunță din proprie inițiativă, atunci haosul ar lua o atât de mare amploare încât FDP și Verzii s-ar putea să aleagă un alt drum și acela ar fi împotriva Uniunii în mod cert.

Pe de altă parte, Laschet, nepopular pentru cetățeni, este principalul motiv pentru declinul înregistrat în prezent de Uniunea CDU-CSU. Dacă altcineva preia în locul său negocierile – de exemplu Jens Spahn, care are o bună reputație în FDP și Verzi -, acest lucru ar putea probabil să deschidă noi opțiuni și perspective pentru politicieni.

Publicat in categoriile: International
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: