Haos total în rândul polițiștilor. Videoclipul devenit viral a dat naștere unui scandal monstru

Haos total în rândul polițiștilor. Videoclipul devenit viral a dat naștere unui scandal monstru

Reprezentanţii Poliţiei Locale Iaşi au demarat o anchetă internă după ce pe reţelele de socializare a devenit viral un filmuleţ în care doi agenţi au dezumflat roţile bicicletelor a trei adolescenţi. 

Tinerii care făceau acrobaţii cu bicicletele pe esplanada Halei Centrale i-au deranjat se pare pe cei doi polițiști care au trecut le metode coercitive.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale, Nicoleta Deciu, a declarat că la nivelul instituţiei a fost demarată o procedură de cercetare, urmând să se ia o măsură în cazul celor doi poliţişti în cadrul Comisiei de Disciplină.

Potrivit sursei citate, şi bicicliştii vor fi sancţionaţi pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Instituţia noastră se delimitează de astfel de acţiuni. Poliţiştii locali nu ar fi trebuit să recurgă la astfel de gesturi. Ei ar fi trebuit să aplice prevederile legale, de a sancţiona contravenţional bicicliştii. Din cauza manevrelor pe care le fac, am primit mai multe sesizări din partea locatarilor din zonă dar şi a trecătorilor care nu se simt în siguranţă. Astfel de activităţi au loc de mai multă vreme, mai ales în timpul verii", a declarat Nicoleta Deciu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Iaşi.

La rândul său, Primăria Iaşi a anunţat că a solicitat Poliţiei Locale să demareze o anchetă internă şi să ia măsuri în ceea ce priveşte comportamentul agenţilor.

„Trebuie subliniat că agenţii Poliţiei Locale au intervenit în urma mai multor sesizări scrise şi verbale ale locatarilor din zona esplanadei Halei Centrale, acolo unde mai mulţi tineri obişnuiesc să facă acrobaţii cu bicicleta, ceea ce, nu de puţine ori, a fost considerat sau chiar a devenit periculos pentru locatari. Cum tinerii nu au fost cooperanţi, ba chiar i-au ofensat pe agenţi, unul dintre angajaţii Poliţiei Locale a considerat de cuviinţă că trebuie să elimine pericolul imediat, imobilizând una dintre biciclete, ignorând însă faptul că singura sa opţiune legală era aceea de a-l legitima şi sancţiona, în condiţiile legii, pe contravenient. Conducerea Primăriei nu tolerează acest gest al poliţistului local, chiar dacă acesta ar fi putut fi bine intenţionat, şi, ca atare, a cerut Poliţiei Locale atât să îl sancţioneze pe acesta, cât şi să îşi instruiască temeinic angajaţii cu privire la cadrul legal, dar şi moral în care aceştia trebuie să evolueze în timpul serviciului. Comportamentul poliţistului în cauză va fi analizat de Comisia de Disciplină a Poliţiei Locale, care va stabili sancţiunile cuvenite potrivi legii şi regulamentelor interne. Tinerii implicaţi în incident vor fi sancţionaţi la rândul lor, în baza Legii 61 din 1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, cu amendă între 100 şi 500 de lei", precizează un comunicat de presă transmis de primăria ieşeană, scrie Agerpres.