Evenimentul Zilei > International > Haos și teroare la Kabul. Peste 40 de morți și 50 de răniți în urma unui atentat în fața unei școli de fete
Haos și teroare la Kabul. Peste 40 de morți și 50 de răniți în urma unui atentat în fața unei școli de fete

Haos și teroare la Kabul. Peste 40 de morți și 50 de răniți în urma unui atentat în fața unei școli de fete

O explozie provocată, sâmbătă, în faţa unei şcoli de fete din capitala afgană Kabul s-a soldat cu cel puţin 25 de morţi şi peste 50 de răniţi, dintre care mulţi copii, a anunţat Ministerul afgan de Interne. Atentatul survine în contextul retragerii trupelor americane, după 20 de ani de prezență neîntreruptă.

Un responsabil local a declarat ulterior că între timp numărul morţilor a crescut la cel puţin 40, relatează marile agenţii internaţionale de presă, citate de Agerpres. Potrivit CNN, care îl citează pe purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Tariq Arian, numărul morților ar putea crește.

A fost vizată minoritatea șiită hazara

Deflagraţia s-a produs într-un cartier din vestul capitalei afgane locuit în special de minoritatea şiită hazara, într-o perioadă când localnicii fac cumpărăturile dinaintea sărbătorii musulmane Eid al-Fitr. Sărbătoarea va marca săptămâna viitoare încheierea Ramadanului.


Imaginile de la locul atentatului au început să circule pe reţelele de socializare, astfel că au fost văzuţi inclusiv copii răniţi şi cu arsuri. Nu este deocamdată clar cum a fost provocată explozia, unele canale media locale afirmând că au fost de fapt 3 deflagraţii provocate de rachete. Altele vorbesc despre o singură explozie produsă de o maşină capcană. În orice caz, atacul s-a produs în timp ce elevii părăseau școala.

Atacul criminal ar putea fi revendicat de Stat Islamic

Până la acest moment atacul nu a fost revendicat, dar suspiciunile vizează gruparea jihadistă Stat Islamic (SI), care în general revendică atacurile împotriva minorităţii hazara. De altfel, a mai comis astfel de acţiuni teroriste în acelaşi cartier.

Acest nou atentat survine după ce nivelul violenţei mai scăzuse în Afganistan în ultima perioadă, mai ales în ultima săptămână, odată cu termenul de 1 mai convenit în februarie între talibani şi SUA pentru retragerea trupelor străine din Afganistan. Însă termenul a fost prelungit de noua administraţie a preşedintelui Joe Biden până la 11 septembrie, când se împlinesc 20 de ani de la atacurile teroriste din SUA, care au declanşat ulterior intervenţia militară americană de lungă durată împotriva talibanilor.

Însă, potrivit CNN, nici talibanii nu au revendicat sângerosul atentat. Purtătorul de cuvânt al acestora, Zabiullah Mojahid, a negat orice implicare în explozie, într-un mesaj oficial adresat media locală. În ultimele luni, Afghanistanul a fost martor al unei serii de atentate cu bombe, în pofida discuțiilor intense susținute de echipele de negociere dintre talibanii insurgenți și guvernul afgan, derulate în capitala Qatarului, Doha.

Cel puţin 25 de persoane au fost ucise, iar numeroase altele au fost rănite în urma unui atac terorist produs pe 30 aprilie. Un vehicul-capcană a explodat în faţa unui motel din orăşelul Pul-e-Alam, situat la circa 60 de kilometri sud de Kabul.

Sursa: CNN

Publicat in categoriile: International
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: