Scene desprinse dintr-o perioadă pe care nu o mai credeam posibilă au fost revăzute, sâmbătă, pe Aeroportul Internațional Otopeni. Mii de oameni s-au înghesuit la terminalul plecări, dar și la cel de sosiri. Totul s-a întâmplat din cauza trimiterii în șomaj tehnic a 25% din personalul aeroportului. Însă, un alt motiv este și cel al debutului sezonului estival, precum și al vacanței elevilor și al concediilor.

Situația s-a agravat în intervalul 12.00 – 13.30, când pe aeroportul Internațional din Otopeni au debarcat mai multi pasageri  veniţi din state aflate în zone galbene. Aglomeraţia semnificativă din zonele de triaj DSP i-a făcut pe unii pasageri să devină recalcitranţi.

Procedurile de triere sunt asigurate de cinci medici ai Direcției de Sănătate Publică, iar aglomerația se formează în momentul în care sunt mai multe sosiri la intervale scurte de timp.

Bagajele au fost aruncate, care încotro, stârnind mânia calătorilor.

Este perioada concediilor și aeroportul este din ce în ce mai populat.