Evenimentul Zilei > Politica > Haos în PNL. L-au dat afară chiar în ziua moțiunii: ”Guvernul cade!”
Haos în PNL. L-au dat afară chiar în ziua moțiunii: ”Guvernul cade!”

Haos în PNL. L-au dat afară chiar în ziua moțiunii: ”Guvernul cade!”

Chiar în ziua votării moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Cîțu, Ionel Dancă a anunțat că a fost revocat din funcţia de purtător de cuvânt al Partidului Naţional Liberal.

”Ţara este în haos, Guvernul cade şi prioritatea groparilor PNL-Cîţu este epurarea susţinătorilor lui Ludovic Orban”, este mesajul transmis de Ionel Dancă.

”Astăzi, am primit decizia noului BEx, din data de 4 octombrie a.c., prin care am fost revocat din funcţia de Purtător de cuvânt al Partidului Naţional Liberal. Sunt mândru de toată munca făcută pentru PNL în aceşti 4 ani de bătălii politice grele şi de campanii electorale de succes, alături de Ludovic Orban şi de miile de membri PNL, cu sprijinul colegilor din Departamentul de Comunicare, coordonat de colegul Andi Manciu, fără de care cu greu aş fi reuşit să-mi onorez această responsabilitate, încredinţată în 2017, prin votul colegilor din Biroul executiv PNL de atunci, la propunerea Preşedintelui Ludovic Orban”, a scris Ionel Dancă pe pagina sa de Facebook.

”Din păcate, pentru speranţele românilor care au crezut și mai cred încă în noi, toată munca noastră politică grea din aceşti ani a fost făcută praf de un grup de impostori care au preluat ostil conducerea PNL. Vă mulţumesc pentru incredere şi sustinere, dragi liberali adevăraţi! Sunt şi voi rămâne un liberal convins, nu penelist!”, a mai transmis Dancă.