A fost începutul unor etape greu de anticipat în istoria Americii. O suită de oficiali americani au fost nevoiți să părăsească administrația în cascadă, durata de îndeplinire a funcțiilor de prim plan în administrația americană fiind cea mai redusă din istorie iar îndiguirea lui Trump fiind din ce în ce mai dificilă pe măsura ce înainta în mandat. Și au venit și surprizele: anunțul privind retragerea trupelor americane din Siria, Irak și Afganistan. Nuanțat și amânat ulterior după presiunile establishmentului, gestul anunțat a dovedit concretețe tocmai cu ocazia discuției telefonice cu Președintele turc Erdogan care a anunțat exasperarea privind întârzierea unor măsuri legate de PYS/YPG, formațiunile de auto-apărare din nord-Estul Turciei, înarmate și antrenate de către SUA și folosite drept principala forță pe teren împotriva Daesh autointitulată Stat Islamic. Și SUA s-a retras din Nordul Siriei.

 

Astfel, Donald Trump a arătat tuturor cum arată o lume fără Statele Unite. Nu izolaționistă și retractilă, neimplicată și non-intervenționistă, cât în primul rând pragmatică și tranzacționistă. O Americă ce acceptă să constituie o bază militară Fort Trump în Polonia dacă acest stat plătește costurile, și care condiționează rămânerea în Europa și implicarea în apărarea Europei dacă se respectă angajarea a 2% din PIB de către statele europene pentru apărare. O abordare justă, prezentată de SUA anterior, în timpul lui Obama, la summitul NATO din septembrie 2014, de la Newport Beach, Țara Galilor. Dar aplicată în termenii absenței înțelegerii unui interes direct american în această prezență militară și implicare a SUA în Europa.

 

O contestare ce a vizat excesul de extindere al prezenței SUA în lume, de la prezența cvasi-universală și așteptarea tuturor ca Washington-ul să rezolve toate problemele lumii – asta deși SUA nu și- asumat niciodată postura de hegemon, după prăbușirea URSS – la dorința de retragere a trupelor americane acasă, de asemenea legitimă pentru un președinte american în contextual preocupării americanilor de rând pentru repetatele și excesivele intervenționisme peste tot în lume, în războaie care înglodează trupele SUA în teatre de operațiuni zeci de ani la rând. Însă această ultimă decizie în Siria, urmată de operațiuniea Turciei numită Izvorul Păcii a arătat tuturor cum poată să fie și să se dezvolte o lume fără implicarea și fără leadership-ul SUA: haos, frică, turbulențe în cascadă.

 

Retragerea SUA din afacerile globale în epoca Trump, restrângerea motivației intervenționismului sau a asumării responsabilităților pentru războaiele lumii au adus în prim plan imaginea clară a relevanței reale a Statelor Unite în Relațiile Internaționale, eșafodajul de securitate și în lumea de azi, în general. Când pragmatismul, mercantilismul și interesul îngust de tip America First se manifestă, vidul de putere și de responsabilitate se manifestă în formele cele mai nefaste, iar el tinde să fie umplut de cei mai temerari, cu interese directe sau cu voință și dorință de implicare cum e cazul în primul rând al Rusiei lui Putin, apoi al Turciei în cazul situației din Nordul Siriei.

 

E adevărat că unii își freacă mâinile în fața noilor oportunități create de retractilitatea americană din afacerile globale în timpul administrației Trump. Și nu mă refer aici la rivalii naturali, recunoscuți de documentele Joint Chiefs of Staff de la preluarea mandatului Trump sau despre Strategia de Securitate Națională a SUA – Rusia și China – nici la provocările regionale făcute de Iran și Coreea de Nord, nici măcar de amenințarea principală, cea a terorismului. Ci chiar de aliați în NATO și parteneri europeni care au găsit cu cale să-și rezolve propriile ambiții și aspirații ținând de politica de putere pe seama retractilității SUA. Rezultatul a fost pledoaria și promovarea unei forțe militare europene alternative, independente de NATO, fără prezență americană în Europa și cu transformarea regiunii geografice euro-atlantice pe liniile unui eurasianism cu veto rus pe temele de politică externă, Apărare și Securitate ale continentului european și o Americă retractilă și tot mai puțin interesată de afacerile de pe cealaltă parte a Oceanului, de pe vechiul continent.

 

Nu trebuie uitat că Marea Strategie a SUA arăta exact contrar planificării și ideilor lui Trump din campania electorală, abordări aplicate azi. SUA s-au implicat în securitatea și Apărarea Europei după experiențele a două războaie mondiale, care au implicat-o pe teren cu morți și răniți pentru că marile puteri europene intrau în rivalități și coliziune. America a decis că e mai ieftin să rămână pe continent asigurând pacea, apărarea, securitatea prin prezența directă care e mai ieftină decât o intervenție în salturi pe un spațiu părăsit, după o catastrofă de război pe teren. Și asta pe seama reducerii și controlului capabilităților militare și producției în materie de armament în Europa, și a controlului reciproc al armamentelor deținute între statele din regiune. Asta a însemna, strategic, Comunitatea Cărbunelui și Oțelului respectiv Euratom, care au stat la baza construcției Uniunii Europene de astăzi.

 

O lume fără America angajată și la conducere e o lume debalansată în care respectarea angajamentelor, a dreptului internațional, a regulilor de tot felul nu mai e supervizată de nimeni cu capacitate de intervenție și sancționare a celor ce încalcă lumea bazată pe reguli. O lume cu o Americă egoistă și întoarsă spre sine, preocupată exclusiv de proiecte interne și renaștere a politicului și a prosperității proprii, e o lume debalansată, la cheremul forțelor revizioniste, revanșarde, ale contestării regulilor și relansării turbulențelor și competiției globale și regionale în mai toate regiunile lumii din care SUA se retrage sau asupra cărora își afirmă dezinteresul. Și cu consecința imediată a prezenței conflictelor la ușa statelor deocratice occidentale, cu precădere a celor europene. O abandonare a ceea ce deții care s-a constrict cu eforturi mari, în timp, și se poate pierde peste noapte, iar o revenire în asemenea poziții va fi mult mai costisitoare, mai grea – dacă nu imposibilă – și afectează azi chiar postura și prestigiul Americii în lume.

Te-ar putea interesa și: