Românul Victor Hănescu s-a calificat azi în turul doi al competiţiei de Mare Şlem de la Roland Garros, unde va juca împotriva sârbului Novak Djokovici, al doilea favorit al turneului şi cel mai în formă tenismen al momentului în lume.
Hănescu, care în urmă cu două zile a pierdut finala de la Nisa, a trecut în manşa inaugurală, pe zgura pariziană, de francezul Benoit Paire, cu scorul de 7-5, 4-6, 6-1, 7-6. De cealaltă parte, Djokovic, s-a calificat în turul doi al competiţiei, după ce l-a spulberat, cu 6-2, 6-1, 6-3, pe olandezul Thiemo de Bakker, obţinând cea dea 38-a victorie consecutivă din acest sezon. Novak Djokovic - Victor Hănescu 5-0!
Djokovic nu a pierdut niciun meci în 2011, câştigând 37 de partide la rând - un record al ultimelor două deceniii în circuitul ATP. În acest an, sârbul - care ocupă locul secund în ierarhia mondială - a câştigat şapte turnee, impunându-se, pe rând, la Australian Open, Dubai, Indian Wells, Miami, Belgrad, Madrid şi Roma - ultimele trei turnee fiind pe zgură, iar în ultimele două învingându-l în finală pe liderul ATP - Rafael Nadal. Hănescu şi Djokovic s-au întâlnit de cinci ori până în acest moment, sârbul câştigând de fiecare dată, românul reuşind să îşi adjudece un singur set - chiar la Roland Garros, în turul trei al întrecerii din 2010.