Handbal feminin. România a pierdut cu Norvegia. Ultimul sfert de oră a fost decisiv

Handbal feminin. România a pierdut cu Norvegia. Ultimul sfert de oră a fost decisiv

Echipa națională de handbal feminine a pierdut în fața Norvegiei cu scorul final 28 – 20 (13-13), în ultima partidă din Grupa D a Campionatului European - EHF EURO 2020, din Danemarca.

Timp de 45 de minute, echipa de handbal a României a pus probleme Norvegiei, multiplă campioană europeană, mondială şi olimpică, dar tricolorele au cedat în ultimul sfert de oră. Începutul de meci a fost curajos pentru echipa antrenată de Bogdan Burcea, care a condus cu 2-1, 3-2 şi 4-3, dar Norvegia a reuşit să se desprindă la 8-5. România nu a cedat şi a revenit, egalând 8-8. Scandinavele s-au mai distanţa o dată pe tabelă, la 12-8, dar a urma un nou „comeback” al echipei României, astfel că la pauză scorul era egal, 13-13.

În prima parte a reprizei secunde, România a irosit mai multe şanse de a trece în avantaj, însă a izbutit acest lucru în min. 40, 16-15, iar apoi a avut 17-16, în minutul 42. Norvegia a fructificat în continuare erorile tot mai dese ale echipei României şi a întors scorul, la 19-17 (45), după care scorul a început să ia proporţii, 22-18 (48), 23-20 (51). România nu a mai marcat în ultimele nouă minute, iar Norvegia a punctat de cinci ori, scorul final fiind 28-20.

În ultimele 15 minute ale jocului, ratările (inclusiv două de la 7 metri), oboseala, având în vedere banca scurtă a echipei noastre, şi jocul de apărare care nu a mai funcţionat au dus la diferenţa de pe tabelă. Drept urmare, tabela de joc a înregistrat încă o înfrângere a echipei României.

Ne puteți urmări și pe Google News

În celălalt meci al grupei, Germania a remizat cu Polonia, 21-21.

România a ocupat locul 3 în grupă

România s-a clasat pe locul al treilea în Grupa D, cu 2 puncte, devansată de Norvegia, 6 puncte, Germania, 3 puncte, dar terminând înaintea Poloniei, 1 punct. Primele trei clasate s-au calificat în Grupa principală II, Norvegia urmând să continue cu 4 puncte, Germania cu 2, iar România cu 0.

Primele trei clasate în Grupa C vor fi adversarele României în faza următoare, în mod cert una dintre ele fiind Croaţia. Pentru celelalte două poziţii se luptă Ungaria, Serbia şi Olanda.

Caseta tehnică a partidei

România a avut în cei doi portari, Dumanska în prima repriză (6 mingi apărate - 32%) şi Dedu în a doua (9 mingi apărate - 39%), cele mai bune jucătoare ale sale în acest meci.

Golurile noastre au fost marcate de Lorena Ostase 6, Cristina Neagu 4 (din 16 aruncări), Eliza Buceschi 4, Laura Popa 3, Cristina Laslo 2, Ana Maria Iuganu 1.

Pentru Norvegia au înscris Camilla Herrem 6 goluri, Stine Oftedal 5, Kari Dale 5, Nora Mork 4, Malin Aune 3, Veronica Kristiansen 2, Heidi Loke 1, Stine Skogrand 1, Henny Reistad. Portarul Katrine Lunde a avut un procentaj remarcabil, 43%, cu 15 mingi parate.