Hamas vrea referendum

Hamas vrea referendum

IERUSALIM. Gruparea Hamas este gata să recunoască Israelul şi să convieţuiască în pace între graniţele din 1967, dacă va fi concluzionat un acord de pace şi dacă acesta va fi aprobat prin referendum de către palestinieni, a afirmat ieri fostul preşedinte american, Jimmy Carter, citând responsabili ai mişcării islamiste.

Carter s-a întâlnit sâmbătă la Damasc cu liderul în exil al Hamas, Khaled Mechaal, întâlnire dezaprobată atât de Israel, cât şi de Statele Unite. El a subliniat că Hamas şi Siria ar trebui implicate în orice iniţiativă care să vizeze o soluţie pacifistă la acest conflict.