Șeful Comisiei juridice din Camera Deputaților: „Modificările din Codurile penale declarate constituționale este o urgență. Ar trebui o ordonanță de urgență”

Șeful Comisiei juridice din Camera Deputaților: „Modificările din Codurile penale declarate constituționale este o urgență. Ar trebui o ordonanță de urgență”

Președintele Comisiei juridice a Camerei Deputaților, Nicușor Halici a declarat luni că reprezintă o urgență adoptarea modificărilor pentru Codurile penale care au fost declarate constituționale. Acesta a mai menționat că în cazul în care aceste coduri nu au fost adoptate prin OUG, ar trebui să fie finalizate în Parlament.

Nicușor Halici  a transmis că nu dorește să-i aducă critici ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, acesta a declarat că și Parlamentul poartă o anumită parte din vină. 

„În opinia mea, nu am critici să-i aduc intrinsec (lui Tudorel Toader - n.r.), pentru că şi noi, în Parlament, avem partea noastră de vină, trebuie să o recunoaştem. Pe de altă parte, eu nu mă ocup de evaluarea ministrului Justiţiei, cum nu mă ocup de evaluarea niciunuia dintre miniştri”, a spus Halici, întrebat dacă ar mai trebui ca Tudorel Toader să rămână în funcţie.

Halici  a menționat că o decizie în această privință trebuia luat de   Comitetul Executiv Național al PSD, după ce premierul face propunerea.

Ne puteți urmări și pe Google News

„În primul rând, premierul să aducă la cunoștința Comitetului Executiv, după aceea CEx decide. Cred că CEx decide în primul rând”, a declarat Nicuşor Halici.

La întrebarea dacă adoptarea modificărilor la Coduri reprezintă o urgenţă, Halici a spus: „Este o urgenţă, că e prin ordonanţă, că e prin lege, e o urgenţă. În primul rând, ar trebui reglementate, adoptate şi promulgate acele dispoziţii care au fost declarate constituţionale şi cele care nu au fost atacate cu privire la modificările de la Coduri la CCR”.

„Ele (modificările la Codurile penale - n.r.), în mod normal, ar fi putut fi pe proiect de lege, dar având în vedere că Opoziţia, într-o mai mică sau mai mare măsură îndreptăţită, atacă tot ce adoptăm noi la CCR şi îngreunează procesul legislativ, eu cred că ar fi trebuit ordonanţă de urgenţă. Acum, dacă nu se mai întâmplă, cred că ar trebui, pe de altă parte, să încercăm să finalizăm aici, în Parlament. Ar fi mai multe soluţii în Parlament pe care să le adoptăm şi pe care să le parcurgem ulterior”, a mai spus deputatul PSD.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, declara sâmbătă seară, referitor la discuţiile pe marginea adoptării Codurilor penale, că „în lipsa urgenţei, nu poate fi adoptată o ordonanţă de urgenţă”. 

„O simplă precizare! În lipsa urgenţei, nu poate fi adoptată o ordonanţă de urgenţă!”, a spus Toader într-o postare pe Facebook pe care, ulterior, a şters-o.

Ministrul Justiţiei a precizat că se referă la cerinţa generală de adoptare a unei ordonanţe de urgenţă.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat vineri, la Călăraşi, că guvernul trebuie să înceteze cu ”această discuţie la nesfârşit"”pe tema ordonanţelor de urgenţă referitoare la Codurile penale, iar Parlamentul trebuie să finalizeze procedura începută în acest sens, adăugând că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, trebuie să înţeleagă că „nu mai poate continua aşa”.

„În ceea ce priveşte ordonanţa, eu vă spun sincer că în ziua de miercuri m-am amuzat: vedeam, aşa, un fel de teatru cam ieftin. Îi vedeam pe unii de la Bruxelles care ţipau şi care urlau şi care ameninţau. (...) Pentru ce era acest teatru? Domnul Toader să înţeleagă că nu mai poate continua aşa, trebuie să înceteze cu această atitudine. Mulţi colegi îmi spun că, de fapt, toată intenţia dumnealui a fost din ianuarie să ridice aceste subiecte în dezbatere şi ca să discutăm trei luni de zile nu de ce avem de făcut în România reală - nu în România imaginară - şi a tot anunţat că va da nişte ordonanţe de urgenţă care, de fapt, nu s-au dat şi despre care nu are intenţia să le dea vreodată”, a transmis Dragnea.  

Sursa foto: vrancea24.ro