Halep a dat marea veste! Fanii şi familia, în culmea fericirii. „Ne întâlnim în august.”
- Daniel Magureanu
- 23 iulie 2020, 10:14
Jucătoarea de tenis Simona Halep a anunţat recent că va participa la turneul WTA pe zgură de la Praga, organizat între 10 şi 16 august.
Cea care ocupă locul 2 în ierarhia mondială a făcut precizarea într-o înregistrare video postată pe Twitter de organizatori.
„Salut pe toată lumea, aştept cu nerăbdare să particip la turneul din magnificul oraş Praga, să ne întâlnim în luna august”, a declarat Halep, care are.
Cea care are două titluri de Grand Slam în vitrină (Roland Garros în 2018 şi Wimbledon în 2019) confirmase anterior şi participarea la Turneul de la Palermo.
Simona Halep dezvăluise la mijlocul lunii iulie participarea la turneul din Italia, care va începe pe 3 august şi se va desfăşura tot pe zgură, la fel cum va fi şi la Praga.
Turneul de la Palermo va consemna reluarea circuitului WTA după întreruperea cauzată de pandemia de coronavirus.
Participarea constănţenei la aceste două turnee întăreşte temerile că ea nu va participa la US Open, Grand Slam programat la finalul lunii august în SUA.
Simona Halep şi-a exprimat de mai multe ori rezervele cu privire la prezenţa ei la celebrul turneu de Mare Şlem de la Flushing Meadows (New York).
Cea mai bună jucătoare de tenis a României din toate timpurile se teme de efectele pe care le pot avea restricţiile impuse de pandemia de coronavirus.
WTA a suspendat turneele la data de 8 martie, dar ulterior a adăugat două noi evenimente în calendar: turneul de la Praga şi cel de la Lexington (Kentucky), care va avea loc între 10 şi 17 august.
La turneul de la Praga va fi prezentă şi jucătoarea canadiană Eugenie Bouchard, finalistă în 2014 la Wimbledon şi care acum a ajuns în capitala Cehiei datorită unui wildcard.
Altfel, amintim ce a spus Virginia Ruzici, managerul Simonei Halep, despre finalul carierei marii campioane.
„Nu o văd să facă ce fac acum Roger Federer sau Serena Williams, care sunt jucători de clasă mondială și la 38 de ani, dar sunt sigură că Simona va continua să joace la nivel înalt până pe la 35 de ani”, a spus cea care în 1978 câştiga Rolland Garros.