Haka se întoarce la tribul Maori

Dansul ritual haka, făcut celebru de echipa de rugby a Noii Zeelande, a fost cedat, astăzi, tribului Maori, cu scopul de a-l proteja de exploatarea comercială, scrie The Independent.

Ka Mate, dansul folosit de "All Blacks", porecla echipei de rugby a Noii Zeelande, înainte de startul fiecărui meci, a fost iniţiat de războinicul Te Rauparaha, liderul tribului Ngati Toa, la începutul secolului 19, după ce acesta a reuşit să scape cu viaţă dintr-o bătălie pierdută.

Guvernul Noii Zeelande a cedat, astăzi, toate drepturile de proprietate intelectuală ale dansului către trib ca parte a unei înţelegeri care rezolvă toate revendicările făcute în ultimii 160 de ani.

Compensaţii de 50 de milioane de euro Tribul a primit, de asemenea, aproape 50 de milioane de euro şi mai multe terenuri. Ngati Toa a încercat în mai multe rânduri, fără succes, să obţină drepturile pentru haka pentru a limita abuzul comercial.

Mai multe imitaţii ale dansului, folosite în campanii de publicitate internaţionale, au ultragiat comunitate Maori, care susţine că importanţa culturală a ritualului a fost subminată.

În 2006, constructorul de automobile Fiat a lansat o reclamă care prezenta o femeie în timp ce imita dansul, permis doar bărbaţilor, în timp ce, un an mai târziu, o companie de panificaţie a realizat un spot publicitar în care mai multe figurine de turtă dulce dansau haka.

Tribul Ngati Toa va proteja haka de "folosirea inadecvată", însă premierul neo-zeelandez John Key nu se aşteaptă ca dansul să fie interzis, mai ales pentru "All Blacks".

"All Blacks" haka

Spot publicitar Fiat