Editura Evenimentul si Capital

Haină nouă pentru pasajul Unirii

c492c862afd68fdad9db7d825dd21b63
Autor: | | 17 Comentarii | 0 Vizualizari

Gata cu zidurile reci şi murdare, cu scările scârţâietoare, luminile chioare şi mersul în pas de melc la orele aglomerate, în pasajul care leagă cele două magistrale de metrou la Piaţa Unirii. După două săptămâni de muncă intensă, locul poartă haine noi şi mai trainice. Ieri s-a redeschis trecerea prin subteran, o supriză pentru bucureştenii care nu se aşteptau ca lucrările să fie gata mai devreme de termenul-limită, de la 5 septembrie.

Transfer de coşmar

„Circul în fiecare zi pe aici şi am nevoie să schimb metroul la Unirii. În perioada în care a fost închis pasajul am mers pe la suprafaţă şi a fost un coşmar”, a spus Diana, o tânără de 21 de ani, bucuroasă că nu mai pierde mult timp să ajungă la serviciu. „Rezultatul este un pasaj mult mai spaţios, mai curat şi mai frumos”, a mai afirmat ea.

„Îmi place mult cum arată acum, este mult mai aerisit, scările rulante sunt noi şi mă bucur că au reuşit să termine munca mai devreme”, a subliniat, Dana, o altă tânără. Şi Liviu, un tânăr de 23 de ani, este mulţumit de rezultat. „Mi se pare foarte folositor şi a fost o idee bună să îl modernizeze”, a spus el, adăugând că nu se aştepta ca lucrările să fie gata mai repede decât anunţase compania.

Mai puţin timp pierdut

Şi timpul pierdut în aglomeraţia din pasaj s-a redus semnificativ, prin lărgirea spaţiului şi introducerea unei scări rulante noi. Cele trei rulante pot fi folosite în orice sens de mers, în funcţie de fluxurile de călători. Aseară, în jurul orei 21, două scări urcau, iar cea de-a treia cobora.

Ce a AFLAT Nicolae Ceausescu, inainte cu 11 zile sa fie OMORAT! Greseala care l-a costat viata

Pagina 1 din 1
Tag-uri:



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Bucureşti

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
19:28 RAREȘ BOGDAN contra DACIAN CIOLOȘ. Jocurile de putere din spatele unei nominalizări neașteptate. 18:10 Update PROCURORII din CONSTANȚA au ieșit ÎN STRADĂ. Își SUSPENDĂ ACTIVITATEA: "Vrem justiție independentă!" 15:59 DESANT EUROPEAN la București. Se vor CERE și DA explicații în LEGĂTURĂ cu KOVESI 15:24 Dosarul Tel Drum. Dragnea A LOVIT ÎN PLIN. Adio, emoţii? Decizie de ultimă oră în Justiţie. Breaking news 14:59 PROTEST. 100 de judecători și procurori din CLUJ își suspendă activitatea o săptămână. Magistrații vor face grevă 11:40 Tandemul Lazăr-Kovesi DECIDE ce instituție se ocupă de Tel Drum. Culisele SCANDALULUI dintre DNA și Secția de investigare a magistraților 10:50 Kovesi, AGENT SECRET. Ce scrisoare a primit DRAGNEA: „Nu mai este un SECRET” Breaking news 19:06 Președintele Parlamentului European A FĂCUT ANUNȚUL așteptat. Kovesi nici NU ȘTIE ce o așteaptă 16:25 Cerere HALUCINTANTĂ în CAZUL Kovesi. „Să-i RETRAGEM CETĂȚENIA!” 15:30 Kovesi este devastată. SEMNAL NEGRU de la Bruxelles. N-a fost niciodată în cărţi. Breaking news 13:24 Lazăr A CEDAT NEVOS după aroganţa lui Toader. Este CEL MAI DUR ATAC în direcţia ministrului Justiţiei 11:50 Ultima LOVITURĂ pentru KOVESI! PLÂNGERE PENALĂ de la fosta ȘEFĂ a DIICOT, Alina BICA 10:30 Kovesi ŞI CEL MAI MARE ABUZ din mandatul la DNA. Cine sunt „MÂNJIŢII DE PE LISTA NEAGRĂ”. Breaking news în Justiţie 18:16 BREAKING NEWS. DEZASTRU pentru KOVESI! Îi FUGE PĂMÂNTUL DE SUB PICIOARE... PRIMELE REZULTATE în procesul de selecție pentru Parchetul European 17:24 Kovesi LOVEȘTE DUR la Bruxelles. Instituțiile europene AU FOST ALERTATE 13:49 Kovesi ARE UN PLAN ASCUNS şi elaborat, cu PUNCT FINAL la Cotroceni. Cine s-ar fi gândit? Breaking news 09:16 Tudose A DEVOALAT MAREA MANEVRĂ de pe axa Dragnea-Toader. CE SE SCHIMBĂ LA DNA? Breaking news 22:49 KOVESI, MITRALIATĂ cu SENTINȚE DEFAVORABILE. Mihaela Iorga Moraru, CONCEDIATĂ ILEGAL! 22:34 „În dosar apare şi numele lui Ţiriac” Breaking news în România. MAI MULTE NUME GRELE sunt implicate 11:59 Să fie acesta SFÂRȘITUL pentru KOVESI? Va fi ANCHETATĂ de CEL MAI MARE DUȘMAN. Cândva a DAT-O AFARĂ, acum s-a întors roata