Revista presei.
Adevărul
Hagi revoluţionează arbitrajul mondial
Propunerea „Regelui” din Comisia tehnică a FIFA de a se mări numărul de arbitri la şase a fost aprobată de forul internaţional. Un român a schimbat o regulă care dura de mai bine de 100 de ani. Din 1891, de când au fost introduşi tuşierii, FIFA nu a mai aplicat modificări esenţiale în sistemul de arbitraj.
La recentul Congres al FIFA care a avut loc în Bahamas, la începutul lunii iunie, forul internaţional a decis să implementeze sistemul cu cinci arbitri plus rezervă, din care doi să stea în spatele porţilor. Cel care a făcut posibil acest lucru a fost Gică Hagi, care a propus sporirea numărului de arbitri acum cinci ani, la o şedinţă a Comisiei tehnice a FIFA, la care au mai luat parte Cruyff, Beckenbauer şi alţi mari fotbalişti.
Libertatea
1.682 de lei, salariul mediu în Capitală Bucureştenii sunt cel mai bine plătiţi angajaţi din România. Cel puţin aşa reiese dintr-un top realizat de revista Bussiness Standard, care ia în calcul media veniturilor obţinute anul trecut de salariaţii din toate judeţele ţării. Astfel, salariul mediu la nivelul Capitalei a fost de aproape 1.700 de lei, lunar, dublu faţă de media din Bihor, Călăraşi sau Harghita.
Conform datelor furnizate de Comisia Naţională de Prognoză, cele mai mari lefuri le-au avut, ca şi în anii trecuţi, tot bucureştenii. Aceştia şi-au umplut buzunarele cu aproximativ 1.700 de lei în fiecare lună. Pe poziţiile doi şi trei în topul salariilor din ţară, se situează ilfovenii, cu aproximativ 1.500 de lei, şi constănţenii, cu 1.300 de lei. Jurnalul Naţional
Bani uscaţi pe marginea drumului
Drumul Naţional 1 a fost cadorisit de statul român cu "arborele vieţii". Astfel, la pachet cu reabilitarea, DN 1 a primit şi amenajare peisagistică! Firma Lena Construct s-a obligat prin contract să planteze nişte copăcei. Banii care s-au uscat pe marginea drumului, dar şi numărul de arbuşti plantaţi sunt secret de stat. Cifrele sunt bine păzite atât de CNADNR, prin Direcţia de Drumuri Bucureşti, cât şi de firma care i-a înfipt în pământ.
În ciuda faptului că arbuştii au fost vânduţi la pachet cu un alt contract de reabilitare a DN 1, Direcţia de drumuri a uitat să îşi îngrijească investiţia. Au fost bani pentru plantări, dar pentru întreţinerea investiţiei nu mai sunt. În România, aruncatul banilor pe geam este o modă chiar şi în an de plină criză financiară.
Gândul
Bancherii taie dobânzile la depozite, dar uită de credite
Băncile încă nu dau semne că ar recurge prea curând şi la ieftinirea creditelor, scrie Ziarul Financiar. Prin acest decalaj, bancherii îşi mai acoperă din costuri pe spatele clienţilor.
De exemplu, pentru un credit de nevoi personale de 50.000 lei, pe 10 ani, băncile cer în general dobânzi anuale efective de 16,5 - 24% pe an, faţă de 12 %, cât este dobânda la depozitele în moneda naţională. În schimb, pentru un credit similar în euro, cele mai multe bănci percep dobânzi anuale efective net peste 10% pe an, ajungând şi la 13-14% pe an, adică mai mult decât dublu comparativ cu bonificaţiile la depozitele în moneda unică, care au ajuns sub 6%. Cotidianul
Reţeta anticriză: milionarii din politică îşi topesc averile în cash
Verestoy, Prigoană, Robert Negoiţă, Voiculescu şi Tăriceanu au ales aceeaşi reţetă pentru a se proteja de criză: şi-au transformat proprietăţile în bani gheaţă.
Unul dintre cei mai bogaţi politicieni din Parlament, senatorul UDMR Verestoy Attila, are o puşculiţă ce a crescut în şase luni cât a altora într-o viaţă. Din decembrie 2008 şi până în iunie 2009, valoarea conturilor sale bancare, potrivit declaraţiilor de avere, a crescut cu aproximativ 1,5 milioane de euro. Ziua
Uniunea Europeana are nevoie de o noua strategie vizavi de statele de la granita sa rasariteana pentru ca acestea sa nu reintre in sfera de influenta a Rusiei, se arata intr-un raport publicat ieri de European Council on Foreign Relation (ECFR), o asociatie neguvernamentala de la Bruxelles specializata in studiul relatiilor internationale.
Cele sase tari la care face referire raportul intitulat "Limitele extinderii: Puterea UE si a Rusiei in raport cu vecinatatea problematica" sunt Belarus, Ucraina, Republica Moldova, Georgia, Armenia si Azerbaidjan, practic statele-tinta ale instrumentului politic al Parteneriatului Estic lansat de UE pe 7 mai la Praga. România Liberă
România, prinsă în plasa banilor blocaţi
Blocajul financiar trage in jos deopotriva intreprinderile private mici si mijlocii si colosii de stat, care acumuleaza datorii catre stat si furnizori, dar si facturi neincasate de la beneficiari.
Balaurul economic al anilor ’90, reprezentat de arierate, s-a intors in Romania pe fondul recesiunii, iar FMI a obligat Guvernul Boc sa-i reteze capetele cu aceeasi sabie folosita in urma cu 15-20 de ani: restructurari ale companiilor de stat si executari silite ale datornicilor.