Alertă mondială! Hackerii lovesc în vaccin. Ce au aflat despre cel mai bine păstrat secret

Alertă mondială! Hackerii lovesc în vaccin. Ce au aflat despre cel mai bine păstrat secret

Compania Pfizer, care trebuie să producă sute de milioane de doze din vaccinul Covid-19, a fost victima unui atac cibernetic.

Mai multe documente extrem de importante legate de procesul de autorizare a vaccinului Covid-19, care în acest moment este așteptat în sute de milioane de doze ce trebuie livrate în întreaga lume, au fost piratate din baza de date a Agenției Europene pentru Medicamente (EMA), acolo unde companiile Pfizer și BioNTech aveau depuse documentația necesară.

Reprezentanții Pfizer au transmis, printr-un comunicat de presă, că s-a declanșat o anchetă în acest sens și că așteaptă mai multe informații. Aceștia au precizat că nici sistemul BioNTech, nici cel al Pfizer „nu au fost violate în legătură cu acest incident şi nu avem cunoştinţă despre datele personale care au fost piratate”.

„Având în vedere consideraţiile esenţiale de sănătate publică şi importanţa transparenţei, continuăm să furnizăm elemente clare în legătură cu toate aspectele dezvoltării vaccinului şi procesul de reglementare”, au mai transmis reprezentanșii Pfizer, care au mai precizat că, după ce vor primi informațiile de la EMA, vor reacționa în mod corespunzător, în acord cu dreptul european.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit primelor informații furnizate de EMA, agenția care deliberează în prezent asupra eliberării de autorizaţii pentru mai multe vaccinuri împotriva COVID-19, atacul cibernetic a avut loc miercuri, însă nu a precizat la ce oră a avut loc  și nici de către cine a fost desfăşurat.

Canada a comandat deja sute de milioane de doze

Vaccinul dezvoltat de Pfizer și de BioNTech urma să primească de la EMA o decizie până pe 29 decembrie, deși acesta a fost deja aprobat în țări precum Marea Britanie, Bahrain și Canada, unde premierul Justin Trudeau a declarat că a comandat deja câtva sute de milioane de doze.

EMA este agenția care controlează toate medicamentele din țările ce aparțin de Uniunea Europeană. Atacul cibernetic asupra EMA a avut loc după o serie de avertismente în ultimele luni în jurul pirateriei şi tentativelor de hacking în legătură cu pandemia de COVID-19, vizând laboratoare şi companii farmaceutice occidentale, scrie Agerpres.