Hackerii exploatează popularitatea lui Obama

În căutarea exploatării interesului global pentru victoria lui Barack Obama, hackerii au reuşit să se plaseze în fruntea paginii de căutare a motorului Google, potrivit Timesonline.

În această noapte, pentru câteva ore, căutările care implicau cuvântul "Obama" generau o trimitere "Download Now" în partea de sus a paginii de rezultate. Cei care accesau linkul sponsorizat ajungeau pe o pagină infectată cu software maliţios.

Experţii au confirmat că site-ul ar putea infecta utilizatorii PC.

"Site-ul este infectat cu un cod care descarcă software maliţios, inclusiv unul numit Mal/Pdfex-B. Acest cod este proiectat să compromită computerul şi să permită hackerilor să aibă controlul asupra computerului infectat" spune Graham Cluley, consultant la o companie de securitate.  

Spre deosebire de hackerii din trecut care erau motivaţi în principal de dorinţa de notorietate, cei de astăzi caută profitul.

După ce au acces la un computer, ei caută informaţii precum parole bancare sau numere de cărţi de credit. PC-ul infectat poate să mai fie folosit şi pentru atacuri coordonate împotriva serverelor unor companii.

Hackerii se bazează pe curiozitatea umană pentru a reuşi să infecteze calculatoarele. Numele lui Obama a fost momeala perfectă în această perioadă.

Google a şters imediat linkul. În jurul orei 03:30 (ora României), trimiterea nu mai apare pe pagina motorului de căutare.