Gyorgy Frunda: Interzicerea prezenţei Jobbik în România nu e fezabilă, soluţia este izolarea politică

Consilierul onorific al premierului Victor Ponta, Gyorgy Frunda, susţine că interzicerea Jobbik în România nu e fezabilă, prezenţa membrilor partidului extremist maghiar nu poate fi interzisă în ţara noastră, iar soluţia ar putea fi izolarea politică a formaţiunilor extremiste.

"Nu văd cum e fezabilă, (solicitarea preşedintelui Traian Băsescu - n.r.). Aceşti oameni, care sunt membrii partidului Jobbik, partid de extremă dreapta şi care ne face foarte mult rău nouă, comunităţii maghiare din România prin venirea în Ardeal, prin campania pe care o fac în Ardeal pentru alegerile parlamentare din Ungaria, care au loc pe 6 aprilie, nu văd cum poţi să le interzici ca în cadrul Uniunii Europene să le interzici să circule liber. Poţi să le interzici să facă manifestaţii, nu le dai autorizaţie să facă manifestaţii, dar să circule liber prin România nu văd nici o posibilitate cum le-ai putea interzice treaba asta", a spus Frunda,  la RFI.

În opinia sa, "soluţia este izolarea partidelor extremiste, oricare ar fi ele şi de orice naţionalitate, ungureşti, româneşti, franţuzeşti''. Manifestaţia de la Târgu Mureş a fost O.K Totodată, Frunda a spus că manifestația în sine de la Târgu Mureș a spus că a fost până la urmă OK pentru că "au avut loc declaraţii normale, politic acceptabile, s-a cerut într-adevăr o autonomie, s-a spus că aceasta numai prin mijloace legale, parlamentare (se poate face), împreună cu partidele româneşti, cu Guvernul României, cu Parlamentul României". Potrivit acestuia, problemele au fost în timpul acelui marş neautorizat, unde au avut loc incidente şi unde într-adevăr au fost câţiva oameni, care trebuie să răspundă pentru faptele lor, care au aruncat cu pietre în jandarmi, au avut loc incidente de mică amploare. "Dar semnalul meu este clar: extremismul oricare ar fi el şi din orice parte ar fi el trebuie izolat", a afirmat Frunda. Preşedintele Traian Băsescu a cerut Guvernului şi Parlamentului emiterea unui act normativ prin care să se interzică prezenţa membrilor partidului Jobbik în România, pe care l-a catalogat drept "extremist". "Cred că e timpul să punem capăt acţiunilor acestui partid pe teritoriul româniei, şi cer public Guvernului şi Parlamentului să se emită act normativ prin care prezenţa pe teritoriul României a membrilor şi liderilor acestui partid să fie interzisă", a declarat şeful statului. CITIȚI ȘI:

  • Băsescu nu mai vrea membri Jobbik pe teritoriul României
  • VEZI ce spune Antonescu despre propunerea lui Băsescu privind interzicerea partidului Jobbik