Guvernul vrea să treacă bugetul înainte de alegeri

Guvernul are în vedere, în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2008, susţinerea cu prioritate în parlament a mai multor proiecte de lege, printre care şi bugetul pe anul 2009.

Intenţia guvernului vine în contradicţie cu afirmaţiile preşedintelui PSD, Mircea Geoană, care s-a pronunţat pentru aprobarea şi votarea bugetului pe anul viitor de către noul guvern şi noul legislativ. În schimb, preşedintele UDMR Marko Bela a pledat pentru aprobarea bugetului de stat pe anul 2009 de către actualul parlament. Totuşi, liderul UDMR a încercat să nu-l supere nici pe Mircea Geoană. Marko recunoaşte că, dintr-o anumită perspectivă, cererea liderului PSD este „logică“, dar a subliniat că, din punctul său de vedere, parlamentul nu-şi poate permite să întârzie aprobarea noii construcţii bugetare. Priorităţi legislative Lista priorităţilor legislative cuprinde şi proiecte privind reglementarea siguranţei digurilor de apărare împotriva inundaţiilor, dispoziţii privind perdelele forestiere de protecţie şi cordoanele forestiere. De asemenea, executivul vrea să treacă prin parlament legea locuinţei, legea privind instituţiile financiare nebancare, exercitarea profesiei de asistent medical sau legea privind asistentul maternal, legea turismului, acreditarea furnizorilor de servicii sociale. Lista însumează 172 de proiecte de lege, din care 49 aflate deja în procedură parlamentară şi 123 care urmează să fie promovate de guvern.