Sumele obținute din vânzarea acțiunilor vor rămâne la dispoziția companiilor și vor fi utilizate pentru finanțarea programelor de investiții. 

De asemenea, statul va pierde/reduce pachetul de acțiuni deținut la Rompetrol, Sanevit 2003 Arad și la 22 de societăți din subordinea Agenției Domeniului Statului, sumele obținute din vânzarea acțiunilor urmând să fie virate la Trezoreria statului, conform prevederilor OUG privind înființarea Fondului Național de Dezvoltare (FND).

Conform acestuia, instituțiile publice cu atribuții în activitatea de privatizare au formulat o serie de propuneri în acest sens. Astfel, Ministerul Energiei va derula la Complexul Energetic Oltenia SA și la Hidroelectrica oferta publică primară de majorare de capital de 15,29% și, respectiv, 15%, pe piața de capital, în timp ce, la Rompetrol, se are în vedere vânzarea unui pachet de acțiuni de 26,6959% din acțiunile deținute de stat, prin licitație publică cu strigare. 

Ministerul Transporturilor propune la CN Aeroporturi București și la CNAPM Constanța majorare de capital social prin emiterea de noi acțiuni reprezentând 20-25% din capitalul social al fiecărei companii și vânzarea acestora prin BVB.
În cazul SN CFR Marfă SA, ministerul propune stabilirea pachetului de acțiuni care va fi vândut și a metodei de privatizare pe baza fundamentărilor transmise de consultantul de privatizare. 

Guvernul a aprobat în data de 15 iunie 2016 un plan de acțiune pentru restructurarea companiei, urmată de demararea procesului de privatizare începând cu trimestrul unu 2018. Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri propune la Sanevit 2003 SA Arad vânzarea pachetului de acțiuni deținut 100% de stat, prin licitație cu strigare.
În ceea ce privește Societatea Națională a Sării — Salrom, având în vedere faptul că Fondul Proprietatea și-a manifestat intenția de listare a unui pachet de acțiuni din participația deținută la această societate, ministerul a elaborat o analiză sintetică privind o potențială listare a societății pe Bursa de Valori București, precum și demersurile necesare a fi efectuate în acest sens.

"Menționăm că societatea are un capital social de 40.936.410 lei, din care statul român, prin MECRMA, deține 51%, iar Fondul Proprietatea 49%. Se subliniază faptul că orice operațiune de listare a acțiunilor societății se va realiza cu condiția păstrării de către acționarul, statul român, a pachetului majoritar, respectiv o participație de minimum 51% la capitalul social al Societății Naționale a Sării SA. Totodată, se are în vedere consolidarea poziției statului ca acționar, prin preluarea direct de la Fondul Proprietatea a pachetului de acțiuni, prin cesiunea (totală sau parțială) a acestuia. Pentru consolidarea poziției statului ca acționar majoritar, în varianta în care se optează pentru listare, se impune clarificarea unor aspecte de ordin legislativ prin amendarea sau elaborarea unor acte normative, inclusiv exprimarea intenției ferme de vânzare de către Fondul Proprietatea a pachetului de acțiuni, inclusiv specificarea dimensiunii pachetului de acțiuni", se precizează în memorandum.

Agenția Domeniilor Statului propune vânzarea unor pachete minoritare de acțiuni pentru 22 de societăți aflate în portofoliu prin licitație publică cu strigare și prin negociere directă, ponderea deținută de stat în capitalul social al acestora fiind cuprinsă între 0,0005% și 36,000%.

Documentul mai menționează că listarea unor pachete de acțiuni deținute de stat la întreprinderile publice conduce la eficientizarea lor operațională, îmbunătățirea capitalizării, creșterea transparenței și a guvernanței corporative, iar diminuarea participațiilor deținute de stat la întreprinderile publice nu mai este impusă de nevoia creșterii veniturilor publice unde situația s-a ameliorat.

În acest context, sumele obținute din vânzarea acțiunilor după listare pot fi utilizate la finanțarea proiectelor de investiții ale întreprinderilor publice, în cazul majorării capitalului social prin emiterea de noi acțiuni sau pentru diminuarea datoriei publice sau constituirea de fonduri naționale de investiții, în cazul vânzării acțiunilor deținute.

În prezent, opt societăți cu capital majoritar de stat sunt listate pe o piață principală reglementată, listarea acestora începând în anul 1997 și continuând până în prezent, și anume: Antibiotice, Conpet, Oil Terminal, Transelectrica, Transgaz, Nuclearelectrica, Romgaz, IAR etc.

Te-ar putea interesa și: