Premierul Sorin Grindeanu a anunțat astăzi că Hotărârea de Guvern privind achiziţionarea a patru corvete pentru Armată va fi abrogată în şedinţa de joi a Executivului, urmând să se vină în Parlament cu un memorandum, iar după ce Legislativului se va pronunţa asupra acestuia să fie făcuţi paşii următori.
"Joi abrogăm, în şedinţa de Guvern. Sper ca lucrurile să meargă aşa cum am cerut la ultima şedinţă şi joi să abrogăm acea Hotărâre de Guvern, cea dată la sfârşitul anului trecut, să se intre pe un făgaş normal şi anume să se vină la Parlament cu un memorandum care să fie votat sau nu şi, după aceea, să putem discuta despre ceea ce vrem să facem. Ăştia sunt paşii legali pe care trebuie să-i facă Guvernul. Deci joi se abrogă", a declarat Grindeanu.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarese și el azi că procedura achiziţionării de corvete pentru armată va trebui reluată, întrucât Guvernul precedent nu a îndeplinit condiţiile legale.
"Aştept şi eu, ca şi alţi oameni, ca ministrul Apărării să iniţieze - a plecat pe circuit am înţeles - proiectul de hotărâre de guvern care trebuie să abroge hotărârea de guvern precedentă şi să reia procedura firească. Procedura legală e foarte simplă: un Memorandum în Guvern este primul pas, după care al doilea pas este o aprobare din partea Parlamentului, pe baza elementelor conţinute în acel Memorandum. Pasul trei este hotărârea de Guvern care finalizează, eventual, un dialog competitiv, din câte reţin eu. Procedura trebuie reluată pentru că procedura precedentă nu a îndeplinit condiţiile legale", a afirmat Dragnea, la finalul şedinţei de grup a senatorilor PSD. Guvernul Cioloş a adoptat, în luna noiembrie a anului trecut, o hotărâre privind programul strategic de înzestrare "Corvetă multifuncţională". Prin această HG au fost aprobate circumstanţele şi procedura specifică aferente acestui program în vederea furnizării de către Damen Shipyards Group, prin Damen Schelde Naval Shipbuilding BV, a patru corvete din clasa SIGMA - proiect 10514, construite şi dotate în Şantierul Naval Damen Galaţi S.A., precum şi a suportului logistic iniţial. Valoarea estimată a programului, pe întreaga perioadă de şapte ani, este de 1,6 miliarde euro (cu TVA), sumă în care sunt cuprinse şi achiziţia muniţiilor şi suportul logistic iniţial, care include şi instruirea echipajelor.