Dacă PNL se va retrage din Guvern, iar Victor Ponta ar forma un alt Cabinet, acesta ar fi ilegitim, a acuzat Crin Antonescu.
Liderul PNL a fost contrazis însă atât de fostul Avocat al Poporului, Gheorghe Iancu cât şi de profesorul de drept constituţioanal Ioan Stanomir. Cei doi au susţinut că, atât tmp cât, noul Executiv va primi votul Parlamentului nu va avea nicio problemă de legitimitate. "Este ilegitim, (în condi ţiile în care PNL se retrage din guvern) pentru că domnul Victor Ponta este astăzi prim-ministru pentru că l-a susţinut o coaliţie care se numeşte USL, o alianţă electorală, pentru această alianţă şi nu alta. Domnul Ponta nu a luat acele voturi de mână cu nişte oameni care au anunţat cetăţenii: «Domn’e, noi candidăm la Dan Diaconescu dar după aia urmează să mergem la PSD, să facem noi o majoritate» şi nici cu UDMR şi nici cu altcineva. Am mers împreună, am luat votul", a spus Antonescu. La mâna Parlamentului Atât timp cât primeşte învestitura în Parlament, orice guvern este legitim, a precizat, pentru Evz, Gheorghe Iancu. Acesta a făcut trimitere la articolul 85 din Constituţie, care prevede că atunci când se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului, noii membri sunt numiţi numai pe baza aprobării Parlamentului. "Totul depinde de Parlament, care acordă votul de investitură", a spus şi Ioan Stanomir, amintind că acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul guvernelor Boc şi Ungureanu. "Atunci, Antonescu nu a avut nicio problemă", a mai spus Stanomir.