Cei 28 de miniștri ai PSD și ALDE, în frunte cu premierul Mihai Tudose au depus, aseară, jurământul de învestitură la Palatul Cotroceni, la fi nalul unei zile marcate de episoade comice în Parlament dar și de o gafă de proporții a ministrului de Finanțe
Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a acordat ieri votul de încredere pentru noua echipă de la Palatul Victoria și pentru noul program de guvernare, 275 de parlamentarii fiind „pentru”, în timp ce 102 aleși au votat „împotrivă”. Ședința s-a desfășurat fără obișnuitele huiduieli, fluierături și încleștări verbale dure între putere și opoziție. Singurul moment „colorat” a fost afișarea de către parlamentarii PNL a unor afișe pe care au tipărit textul „Guvernul Dragnea 2 cu taxe noi”, cu referire la dorința PSD de impunere a unei „taxe de solidaritate” din 2018, fără să se cunoască însă cui i se va aplica și care este valoarea ei.
În stare de alertă
„Mi s-a încredințat o sarcină grea”, și-a început premierul Tudose discursul din Parlament în care s-a caracterizat ca fiind „un om tehnic, al cifrelor exacte”. Rolul său principal va fi de a crește „viguros“ investițiile și colectarea taxelor și impozitelor, a spus el. Dacă la învestirea precedentului cabinet PSD, Sorin Grindeanu, fostul premier vorbea despre normalitate, Tudose a anunțat Parlamentul că va fi un altfel de căpitan de echipă. „Eu cred că astăzi România are nevoie de un Guvern nerelaxat, un Guvern aflat în stare de alertă (...) trebuie să uităm starea de normalitate. Cine vrea normalitate să-şi ia un serviciu cu program fix. În acest Guvern, dragi colegi miniştri, se va munci non-stop”, a spus Tudose.
Tăriceanu joacă tare
Partenerul de guvernare al PSD, partidul ALDE condus de Călin Popescu Tăriceanu, a stricat „petrecerea” de ieri prin lansarea unui avertisment ferm de la tribuna Parlamentului: formațiunea liberală nu va accepta nicio creștere a impozitării veniturilor peste pragul de 16% din prezent. „În ceea ce priveşte cota unică, nu trebuie să facem nicio concesie (...) orice modificare în sensul creşterii impozitării, indiferent cum îi spunem acestei abateri de la cota unică, nu va găsi în ALDE un partener”, a explicat vicepreședintele ALDE, Varujan Vosganian.
Vești amare pentru mezinul echipei
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu, numit ministru delegat pentru Afaceri Europene, a primit semnale negative de la colegii săi de partid. Senatorul Gabriela Crețu și fostul premier Victor Ponta au spus că departamentul lui Negrescu, cel mai tânăr ministru din cabinet (32 de ani) ar fi trebuit să fie delegat la primul-ministru, nu la MAE. „Ar fi trebuit să fiţi ministru delegat la primulministru. MAE înseamnă o birocraţie care vă va încurca, cum probabil a încurcat-o şi pe doamna ministru Birchall (predecesoarea lui Negrescu, n.red.) şi pe toţi ceilalţi”, a explicat Victor Ponta.
„Justiția scârțâie din toate încheieturile”
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat în audieri că va trimite Parlamentului, în toamnă, un pachet de modificare a Codului Penal, Codului de Procedură Penală, Codului Civil și Codului de Procedură civilă. „Justiția e bolnavă?”, l-a întrebat senatorul PNL Daniel Fenechiu. „Justiția scârțâie din toate încheieturile și trebuie resetată. Bolnavă nu știu dacă este, dar sigur nu funcționează cum trebuie. Această resetare în opinia mea să vizeze două direcții: una normativă și una instituțională. Dacă nu resetăm pilonii, atunci justiția nu va putea să funcționeze într-un singur picior”, a răspuns Toader.
Ponta a făcut opoziție
Deputatul USR Dan Barna a remarcat ieri, la audierea din Parlament a ministrului delegat pentru fonduri europene, Rovana Plumb, că liderul comisiei, Victor Ponta, a făcut mMinistrul-playboy: „Cred că arăt îngrozitor”ai bine opoziţie decât PNL, PMP şi USR. Ponta și-a criticat propriul Guvern pentru faptul că nu a înființat un minister de sine stătător al fondurilor UE, în loc să aparțină de Ministerul Dezvoltării. Plumb a spus că va avea atribuții clare. „Îmi plac răspunsurile pe care nu le credem niciunul”, a replicat Victor Ponta ironic.
Ministrul-playboy: „Cred că arăt îngrozitor”
Noul ministru pentru IMM-uri, Ilan Laufer (33 de ani), a ieșit ieri în evidență după ce le-a spus fotografilor, la intrarea la audierile din Parlament: „Cred că arăt îngrozitor. Am dormit foarte puţin“. Afirmația sa vine în contextul în care a fost poreclit „ministrul- playboy” după ce a pozat în pictoriale în revista Men’s Health. „Eram în timpul meu liber, era acum cinci ani, nu aveam nicio funcţie publică, mi s-a părut ceva foarte mişto. Nu regret”, a spus el. „Targetul meu este ca acest minister să fie în top trei. Dacă mi se va cere să plec din orice motiv, că nu am şapcă, orice, voi pleca”, a spus el. Laufer este unul dintre cei mai bogați miniștri ai noului cabinet și a copilărit în Israel.
„S-a produs o eroare pentru care îmi cer scuze”
Noul ministru al Finanțelor, Ionuț Mișa, și-a început mandatul printr-o greșeală de proporții. După audierile din Parlament acesta a anunțat că Guvernul va desfiinţa pilonul II de pensii, afirmație care a provocat un scandal public uriaș timp de câteva ore. A fost nevoie ca premierul Mihai Tudose și liderul PSD, Liviu Dragnea, să nege vehement această intenție pentru a liniști opinia publică dar și coaliția de guvernare. „A început cu stângul, sper de acum încolo să înceapă cu dreptul”, a zis Dragnea despre ministrul Finanțelor. „S-a produs o eroare pentru care îmi cer scuze”, a spus Mişa.