Reprezentanții statului în ședințele AGA ale anumitor instituții nu vor mai fi renumerați, propune Executivul. Prezențele în CA rămân plătite substanțial
Presa a publicat o serie de articole despre remunerațiile imense încasate de angajați ai statului care, pe lângă funcția de bază, primeau mii de lei sau chiar mii de euro pentru reprezentarea statului în diverse Adunări Generale ale Acționarilor sau în Consilii de Administrație ale companiilor de stat. Ieri, în ședința săptămânală, Executivul a aprobat un memorandum prin care a decis că activitatea în Adunările Generale ale Acționarilor (A.G.A.) va fi considerată sarcină de serviciu pentru angajații acționarului și nu va fi remunerată. O decizie finală în acest sens ar urma să fie luată în septembrie, când legislația va fi definitivată. Cu toate astea, reprezentările în CA vor rămâne remunerate foarte bine. Iată alte decizii, de ieri, ale Guvernului.
- S-a stabilit modelul bonului valoric, echivalent cu 200 de euro, pentru achiziția de calculatoare de către tinerii în vârstă de până la 26 de ani. Vor beneficia de acesta elevii și studenții din învățământul de stat sau particular acreditat care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 150 lei pe membru de familie. Distribuirea bonurilor are termenlimită data de 30 iulie.
- Lucrările de refacere a instrastructurii locale afectate de precipitațiile din perioada mai-iunie 2016 vor fi executate cu ajutorul a 201,423 milioane lei, sumă aprobată ieri de Guvern.
- 60.000 de euro vor fi alocați pentru dotarea clădirii școlii generale din localitatea Susnjevica, Republica Croația. Aici va fi înființat un Centru multifuncțional destinat păstrării culturii și tradițiilor istroromâne.
- A fost adoptat și proiectul de lege privind aprobarea contului general anual de execuție a bugetului de stat, contului anual de execuție a bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și contului general anual de execuție al datoriei publice aferente anului 2015.
- „Crucea comemorativă a eroilor români” de pe Masivul Caraiman va fi inclusă în inventarul centralizat al bunurilor statului, a mai decis Executivul.
- A fost stabilit conținutul, forma și dimensiunea titlurilor de călătorie eliberate de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României.