Normele de aplicare a legii privind acordarea indemnizaţiilor pentru mame au fost aprobate, iar pentru 140.000 de benefi ciari din 180.000, recalcularea se va face automat
Guvernul a decis reducerea din documentele necesare pentru obţinerea indemnizaţei de creștere a copilului. Printre altele:
●Nu mai sunt necesare copiile legalizate, fiind suficientă confruntarea cu originalele.
● În cazul copiilor născuţi în străinătate, nu mai trebuie legalizată traducerea autorizată a certificatului de naştere.
● Prin ordin de ministru, se prevede că părinţii pot solicita prelungirea/reluarea concediului pentru creșterea copilului și a indemnizației pentru persoanele care au optat, în baza reglementărilor anterioare, pentru concediul de creștere a copilului până la 1 an, pe bază de cerere și adeverință eliberată de angajator, care să ateste perioada pentru care se suspendă raporturile de muncă sau de serviciu.
● Acelaşi ordin reglementează situaţia persoanelor aflate în imposibilitatea de prelungire ori reluare a concediului din cauza desființării angajatorului sau a încetării raporturilor de muncă sau de serviciu.
În plus, formularul de cerere este simplu, având o singură pagină.
Tarom rămâne pe pierderi
Tot ieri Guvernul a aprobat un buget al Tarom care prevede pierderi de 6,8 milioane de lei, cu 34,48 milioane lei mai mici decât pierderile prognozate anul trecut. În plus, Tarom vrea să înlocuiască aeronavele A 310 şi va angaja servicii de consultanţă „strategică” pentru a decide în legătură cu înnoirea flotei. Alte decizii luate ieri, de Executiv:
● Declasificarea unor informaţii secrete de stat, emise de Ministerul Finanţelor Publice anterior datei de 17 februarie 1972. Decizia a fost luată având în vedere importanţa documentelor financiare în refacerea drepturilor de proprietate sau în repararea unor încălcări ale drepturilor şi libertăţii civile.
● Actele de studii pentru învăţământul preuniversitar vor fi însoţite de un supliment descriptiv de tip Europass care certifică dobândirea competenţelor calificării profesionale.
● Au fost aprobate bugetele pentru alte şase companii de stat: Societatea de Conservare şi Închidere a Minelor, S. N. a Apelor Minerale, Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Minvest, Plafar şi S.N. Radiocomunicaţii.
Nici una din aceste companii nu are pierderi.
Avion pentru Iohannis
Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a anunţat că până la sfârşitul anului şeful statului va avea aeronavă personală. Executivul mai aşteaptă doar rectificarea bugetară pentru a putea aloca banii pentru avion. „S-a întrunit comisia, s-a stabilit un memorandum în baza căruia se va lucra, urmează documentul financiar, pentru a aloca acești bani: rectificarea. Obiectivul e ca până la sfâșitul anului să fie la RAPPS și să zboare, ca la anul STS să vina cu echipamente și să le instaleze din mers pe aeronavă”, a declarat Ministrul Transporturilor, Dan Costescu. În martie, Costescu a spus că această măsură a fost discutată în CSAT.