Guvernul se laudă cu banii altora

Revista presei.

Gândul

Guvernul se laudă cu banii altora

“Am alocat 20% din banii ţării pentru investiţii şi, practic, suntem cu 33% din sumele aferente alocate investiţiilor în grafic. Pe şase luni de zile, am alocat şi s-au realizat investiţii în valoare de 12,5 miliarde de lei”, a declarat recent premierul Emil Boc. Din cele 9,275 de miliarde de lei investite de statul român (fără autorităţile locale) însă, numai 3,7 miliarde de lei au fost din banii statului propriu-zis, adică circa o treime, conform unui document al Finanţelor obţinut la cererea Gândul.

În momentul de faţă, viitorul României în materie de investiţii depinde astfel în proporţie de circa 70% de felul în care sunt absorbiţi banii daţi gratis de UE. Chiar şi aici, cele mai mari probleme sunt tot la stat, respectiv la ministerele care trebuie să îşi facă singure proiectele. Libertatea

Baicu, înmormântat lângă Ceauşescu

Ieri, la prânz, 200 de persoane l-au condus pe ultimul drum pe fostul fotbalist Mihai Baicu, decedat luni, la 33 de ani, după ce i s-a făcut rău în timpul unui meci. Baicu a fost îngropat la Cimitirul Ghencea, aproape de mormântul lui Nicolae Ceauşescu.

Sfârşitul dramatic al fostului fotbalist i-a distrus pe cei dragi. Soacra acestuia a leşinat, fratelui său i s-a făcut rău, iar sora sa părea sfârşită şi ruptă de tot ceea ce se întâmplă. Florin Prunea a fost şi el prezent la înmormântarea fostului său coleg de la FC Braşov şi a făcut parte din mulţimea care a însoţit la pas cortegiul.

Cotidianul

Litoralul românesc, în comă în timpul săptămânii

Cei care ajung acum pe litoralul românesc pot admira ca niciodată peisajul: plaje întinse goale, maşinării făcute pentru distracţii care cu greu îşi găsesc vreun admirator şi terase din care nu mai e pentru cine să curgă berea în valuri. Mamaia e în suferinţă şi abia de-şi mai revine în weekend, la Eforie Nord preţurile la hotel au început să se negocieze, la Costineşti merge tot ce e la 4 lei, Venus şi Saturn sunt un cuplu sărac, numai Vama Veche prosperă cu 6% faţă de anul trecut.

Mamaia. Văzută miercurea şi de sus din telegondolă, şi de jos de pe faleză arată la fel: Aqua Parkul gol cu munţi de colaci în adormire, parcări, cu mici excepţii, generoase, vânzătoare plictisite fără clienţi şi chelneri dezamăgiţi. Prima problemă a staţiunii pe care o vede un şef de sală de la un restaurant cu specific românesc, mulţi ani la rând plin ochi, o constituie turiştii nordici: „Unde sunt? De doi ani nu mai vin. Întrebaţi-i pe miniştrii Turismului de ce nu mai vin! Şi, normal, arătaţi-mi un coş de gunoi aici, pe stradă, că mă opresc străinii şi mă întreabă unde să arunce şi ei un chiştoc de ţigară.

Adevărul

Mărirea şi decăderea doamnei Ridzi

Monica Ridzi a fost găsită vinovată de comisia de anchetă parlamentară, care o acuză de abuz în serviciu şi delapidare. „Ministrul Ridzi“ a devenit „dosarul Ridzi“. Actualul ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob-Ridzi s-a remarcat imediat după ce a ajuns demnitar al României.

După mai multe „derapaje“, Monica Ridzi a dat lovitura: a creat un scandal naţional după ce a plătit peste 800.000 de euro din bani publici pentru organizarea Zilei Tineretului. „Delapidare şi neglijenţă în serviciu”, spun membrii din comisia parlamentară formată special pentru cercetarea ministrului. După mai multe zile de investigaţii, Comisia de anchetă a recomandat sesizarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie în vederea începerii urmăririi penale împotriva ministrului Tineretului şi Sportului pentru delapidare şi abuz în serviciu contra intereselor publice. Jurnalul Naţional

"Prefer o apărare pasivă: renunţ la cetăţenia română"

După aproape trei decenii de trăit printre nemţi, Dan Andrei Aldea îşi repudiază cetăţenia română. Este atât de dezamăgit de românii lui, încât nu-şi doreşte să mai aibă absolut nimic de-a face cu neamul său. Va fi neamţ doar cu acte, căci de prezentat în concertele sale va fi prezentat astfel: "Dan Andrei Aldea din Africa de Sud".

Am mers la München pentru a-l întâlni pe "omul bun" despre care auzisem atâtea. Am stat de vorbă trei zile. Şi-a deschis sufletul şi inima pentru ultima confesiune în faţa unui român. Marele artist Dan Andrei Aldea a vrut să aibă o ultimă discuţie cu cineva din România înainte de a-şi renega (cu acte) originea. Şi acel cineva s-a întâmplat să fiu eu.

Ziua

România, codaşa la fraude în UE Oficiul European de Lupta Antifrauda (OLAF) releva faptul ca in Romania sunt investigate 21 de cazuri de fraudare a fondurilor europene, conform raportului anual al institutiei pentru 2008, facut public ieri. Dintre aceste 21 de cazuri, 11 se refera la ajutor extern (este vorba despre fonduri PHARE din perioada de preaderare la UE), 5 la agricultura, doua la investigatii interne, iar cate unul la industria tutunului, politicile interne ale Uniunii si fonduri structurale. In intreaga Uniune Europeana sunt investigate 334 de cazuri de fraudare a fondurilor comunitare.

Documentul mentioneaza ca in Bulgaria si Romania, OLAF a detectat diverse ca­zuri de frauda si neregularitati in proiecte finantate prin programul SAPARD. Aceste cazuri se refera la utilizarea de echipament second-hand in loc de echipament nou si de oferte supraevaluate. România Liberă

Afacere cu uraniu de contrabandă, muşamalizată

Cel putin 25 de pastile de uraniu natural, aflate la mare cautare pe piata neagra frecventata de teroristi, au fost descoperite in urma cu trei ani si jumatate in fisetul Cristinei Garlea, fost cercetator la Institutul de Fizica Nucleara Magurele, in prezent angajat al Academiei Romane.

Povestea pastilelor nu a fost lamurita nici pana astazi. Cercetatorul nu a fost anchetat penal niciodata deoarece Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare (CNCAN) nu i-a sesizat pe procurorii antitero, desi existau suspiciuni ca uraniul era destinat pietei negre.