Investiția Bosch de la Cluj, pe locul lăsat liber de Nokia, va beneficia de sprijinul autorităților române.
Guvernul român va susține planul de extindere a companiei Bosch în zona Cluj, unde va fi concesionat un spaţiu de 215.000 mp, dar şi planurile de investiţii în valoare de aproape 77 milioane euro, se arată într-un comunicat de presă al Executivului, remis Agerpres.
Prim-ministrul Emil Boc a discutat, joi, la Palatul Victoria, cu o delegaţie a grupului german Bosch, condusă de Guenther Gauss, vicepreşedinte executiv al diviziei Automotive Electronics.
În primă fază, compania germană estimează că vor fi create peste 300 de noi locuri de muncă.
''Guvernul are toată deschiderea pentru a sprijini investiţiile care generează locuri de muncă, inclusiv prin acordarea de ajutor de stat în cazul Grupului Bosch. Mă bucur că Bosch îşi va extinde investiţiile din România la Cluj, mai ales în contextul încetării activităţii companiei Nokia. Clujul este o zonă cu forţă de muncă bine calificată, cu o infrastructură dezvoltată'', a precizat, în cadrul întâlnirii, Emil Boc.
La întrevederea de la Palatul Victoria, din partea Românei au participat Bogdan Drăgoi, secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publice (MFP), Andreea Paul Vass - consilier de stat al primului-ministru, şi Ioana Muntean - purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Concernul german Bosch, cel mai mare furnizor de tehnologie auto pe plan mondial, care deţine în municipiul Blaj două fabrici construite în 2007, respectiv în 2009, anunţa, la jumătatea anului trecut, că intenţionează să realizeze în perioada următoare investiţii totale de 70-90 de milioane de euro în România, structurate pe diverse ramuri industriale.
Bosch a deschis, în primăvara anului 2007, o fabrică de componente pentru tehnica liniară, în care a investit 11 milioane de euro, iar după doi ani, a fost inaugurată cea de-a doua fabrică. Întregul efort investiţional la Blaj a fost de 30 de milioane de euro.
Alegerea oraşului din Alba pentru fabricile Bosch nu a fost întâmplătoare, concernul german având legături de peste un deceniu şi jumătate cu Întreprinderea de Aparate şi Maşini Unelte - IAMU Blaj, unde lucrează în prezent o mie de oameni, 80% din producţie fiind pentru Bosch.
Prezent pe piaţa românească din 1994, concernul german avea, la începutul anului 2011, un număr de 1.100 de angajaţi în România, la Blaj, Bucureşti şi Timişoara. Una dintre cele mai mare companii din Europa, Bosch a realizat în 2010 o cifră de afaceri de 47,3 miliarde de euro.
Grupul Bosch este format din Robert Bosch GmbH şi cele peste 300 de filiale şi companii regionale din peste 60 de ţări. Compania a cheltuit, în 2010, aproximativ patru miliarde de euro pentru cercetare şi dezvoltare şi a înregistrat aproximativ 3.800 de patente pe plan internaţional.