Studenții, atac la Guvern: „Vor privatizarea CFR pe spatele nostru”

Studenții, atac la Guvern: „Vor privatizarea CFR pe spatele nostru”

Eugen Teodorovici, Ministrul Finanțelor, este de părere că ar trebui limitată gartuitatea studenților pe CFR. În reacție, mai multe organizații studențești, au ieșit în spațiul public cu puncte de vedere.

Uniunea Națională a Studenților din România (UNSR) este de părere că prin această măsură, „Guvernul României creează premisele privatizării CFR Călători, pe seama studenților”

„Uniunea Națională a Studenților din România, plecând de la premisele istorice în care au apărut aceste facilități, consideră că în spatele acestui motiv pueril adus în atenția publică, de catre Ministrul Finanțelor, fără o argumentare solidă, se află intenția de privatizare a companiei de stat CFR Călători. Chiar dacă inițial a părut o măsură deosebită pentru studenți, Guvernarea PSD a deblocat o situație financiară gravă pe care o avea CFR Călători, prin intermediul acordării gratuității pe liniile de cale ferată pentru studenți”, se arată într-un comunicat de presă al UNSR.

Totodată, studenții sunt conștienți de faptul că în programul lui Liviu Dragnea nu erau prioritari studenții, „ci considerăm că în acel moment era mai important să exite o cale legală pentru a acorda o formă de subvenție sau ajutor de stat unei companii aflate în pragul falimentului, această masură venind cu un bonus electoral din partea unei categorii sociale recunoscute ca fiind anti PSD. Prin măsura anunțată de domnul Eugen Teodorovici se urmărește de fapt aducerea CFR Călători la situația de dinainte de ianuarie 2017, în pragul falimentului, cu această ocazie creându-se cel mai bun context pentru a privatiza una dintre ultimele companii de stat din România”, a afirmat Vlad-Valentin Dediu, președintele UNSR.

Ne puteți urmări și pe Google News

Aceștia mai atrag atenția și a faptului că se cunosc metodele aplicate în anii 90’ prin care cele mai multe companii de stat au fost vandute pe sume derizorii către investitori străini. „Totodată, dorim să aducem în atenția opiniei publice faptul că privatizarea CFR Călători ar putea conduce la creșterea tarifelor pentru toate categoriile de călători și cel mai probabil, la închiderea traficului pe tronsoanele de cale ferată considerate a fi neprofitabile”, se mai arată în comunicatul de presă al UNSR.