Noul cabinet promite reducerea TVA, impozit diferenţiat şi o regândire a sistemului de pensii, dar numai dacă o vor permite "constrângerile financiar-bugetare".
Guvernul Ponta III este mai puţin optimist decât guvernul Ponta II. În programul pe care l-a trimis ieri la Parlament, guvernul Ponta III menţine promisiunile privind reducerea CAS-ului, TVA-ului şi chiar şi a impozitului pe venit, dar optimismul cu care USL se angaja la aceste lucruri în 2012 a fost înlocuit peste tot de menţiunea: numai "dacă o vor permite constrângerile financiar- bugetare".
Un alt angajament pe care cabinetul PSD-UNPR-PC-UDMR îl limitează este cel referitor la salariul minim pe economie. Limita maximă până la care ar urma să crească, în etape, până în 2016, salariul minim este de 1.100 lei. În 2012, guvernul condus de Victor Ponta îşi fixa o ţintă de 1.200 de lei pentru salariul minim. O noutate o constituie faptul că programul Prima Casă devine programul Noua Casă, numai pentru locuinţe noi.
Din proiect a dispărut revizuirea Constituţiei. În mod straniu, se menţin descentralizarea şi regionalizarea, deşi fără revizuirea Constituţiei acestea nu sunt posibile. O ipoteză ar fi că acestea au fost menţinute pentru liniştea baronilor locali ai PSD.
Promisiuni pentru UDMR
Programul guvernului Ponta garantează minorităţilor na ţio nale o serie de drepturi. Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, însă, pentru Hotnews, că acest capitol a fost preluat ca atare din programul de guvernare al USL, unde fusese introdus de Ponta în 2012 după consultări cu Uniunea, în contextul în care Antonescu se opusese cooptării maghiarilor la guvernare.
Făcut în grabă
Cea mai mare parte din noul program îl copiază pe cel al guvernului USL. Însuşi premierul Ponta a fost nevoit să intervină ieri pentru a cere corectarea unei măsuri preluate cuvânt cu cuvânt de pe lista obiectivelor fostului cabinet, dar care nu mai corespundea ultimelor angajamente luate în faţa FMI. Guvernul a preluat, eronat, paragraful privind CFR Marfă, asumându-şi astfel vânzarea doar a unui pachet minoritar de acţiuni. "Aşa a apărut, minoritar? Este o greşeală", a spus Ponta, după care l-a sunat pe secretarul general al Guvernului şi i-a cerut să modifice textul.
Astăzi CCR urmează să se pronunţe cu privire la cons tituţionalitatea învestirii cabinetului Ponta III în Parlament, în contextul în care în acel moment programul de guvernare lipsea. Premierul îşi va angaja răspunderea pe acest program marţea viitoare, de la ora 15.00.
Promisiunile vor fi onorate în funcţie de buget
Revenirea la TVA de 19%, lărgirea bazei de impozitare, scăderea cu 5 procente a contribuţiilor de asigurări sociale (CAS) datorate de angajator, introducerea impozitului diferenţiat pe venitul salarial şi creşterea progresivă a salariului minim pe economie până la nivelul de 1.100 lei, până la sfârşitul anului 2016, sunt câteva dintre măsurile din noul program de guvernare. Faţă de vechiul program, apar schimbări semnificative. Una dintre ele vizează valoarea salariului minim, despre care se anunţase iniţial că va urca la 1.200 lei până în intervalul menţionat.
Totodată, Guvernul admite că onorarea promisiunilor depinde de încasările la buget, iar la noi gradul de colectare a taxelor şi impozitelor este printre cel mai redus din Europa. Astfel, toate măsurile de reducere a poverii fiscale sunt sub semnul întrebării, adică vor fi operate doar dacă bugetul o va permite. Totodată, scutirea de impozitare a profitului reinvestit se va face doar dacă sumele sunt folosite pentru achiziţiile de utilaje şi echipamente tehnologice. Un alt punct important este introducerea impozitului progresiv. În funcţie de nivelul venitului salarial, vor fi aplicate cotele de 8%, 12% şi 16%. (Simona Tapalagă)
Steag secuiesc şi canal TV în maghiară
Guvernul a găsit o formulă pentru a permite arborarea drapelului secuiesc în regiunile cu populaţie majoritar maghiară: autorităţile locale au posibilitatea "de a arbora numai pe instituţiile proprii, şi numai împreună cu drapelul României şi drapelul Uniunii Europene, a steagurilor unităţilor administrative- teritoriale" pe care acestea le reprezintă. Noul Executiv promite acestei minorităţi şi emisiuni radio şi TV, pe canalele publice, "pe tot parcursul zilei". Aceasta ar presupune ca minoritatea maghiară să dispună de propriile canale radio şi TV, finanţate din bani publici.
UDMR a mai obţinut de la PSD şi angajamentul că va încerca să treacă prin Parlament controversata lege a minorităţilor. În program scrie că Guvernul îşi ia angajamentul adoptării legii-cadru privind statutul minorităţilor naţionale din România şi susţine "înfiinţarea instituţiilor care fac obiectul acestei legi". Formaţiunea condusă de Kelemen Hunor a mai obţinut creşterea finanţării pentru biserici şi promisiunea că se va ţine cont de "tradiţiile, cultura diferitelor zone ale ţării" la reorganizarea administrativă. În plus, se vor asigura condiţii "pentru conservarea şi dezvoltarea patrimoniului confesional". (Mircea Marian)
Pensiile individuale ne lasă descoperiţi
Noul program merge pe impunerea unor pensii în conturi individuale pentru pilonul I. Fiecare angajat va cotiza într- un cont personal şi, în funcţie de contribuţie, atât va fi şi pensia. Sistemul funcţionează în alte state europene, dar la noi riscă să fie nefezabil, în condiţiile în care angajaţii abia plătesc pensiile celor ieşiţi din activitate. Schimbarea sistemului ridică întrebarea cine le va mai plăti pensiile angajaţilor de astăzi în perioada de tranziţie. Şi accesul la medic se va face în baza unui pachet de servicii de bază şi a unuia suplimentar, pentru cei ce se asigură în regim privat. Alte măsuri se referă la atragerea de medici în specialităţi deficitare, stimularea rezidenţilor, repornirea Institutului Cantacuzino şi demararea construcţiei a opt spitale regionale. (D. Ş, C. L.)
Primarii vor atribui contracte mai uşor
La capitolul administraţie publică, Guvernul Ponta III vrea ca achiziţiile publice din cadrul proiectelor finanţate cu fonduri europene să fie simplificate, iar edilii să nu mai ia avize de la centru pentru elaborarea proiectelor din bani publici. Regionalizarea şi descentralizarea - aceasta din urmă "în baza unui calendar riguros" - figurează în continuare în programul de guvernare, deşi legea descentralizării a fost declarată neconstituţională de CCR.
În plus, regionalizarea ar trebui inclusă în Constituţie, or revizuirea Constituţiei a dispărut din programul de guvernare, unde nu mai apare decât sub forma unei referiri vagi, în preambul, la "o Constituţie îmbunătăţită, un Parlament legitim şi credibil". (A. E., L.C.)
Confiscarea extinsă a averii, asumată de noul Guvern
Cabinetul Ponta III oferă garanţii că va asigura "aplicarea corectă şi completă a legislaţiei europene în domeniul Justiţiei", cu accent principal pe noile reglementări referitoare la confiscarea extinsă a averilor, menite a asigura recuperarea prejudiciului, în special în dosarele de corupţie, finalizate de magistraţi. Mai mult, Guvernul doreşte "transformarea ÎCCJ într-o instanţă de casaţie cu rol principal în uniformizarea jurisprudenţei şi crearea de mecanisme judiciare de unificare a practicii judiciare". Un alt obiectiv este consolidarea instituţiilor Justiţiei: CSM, Înalta Curte, Parchetul General, DNA, DIICOT, Inspecţia Judiciară şi Ministerul Justiţiei. (Silviu Sergiu)
Credite "Prima casă", doar pentru locuinţe noi
Programul "Prima Casă" va fi transformat în „Noua Casă". Creditele vor putea fi folosite doar pentru achiziţionarea de locuinţe noi, potrivit Guvernului. Măsura nu va avea efectele scontate, adică să stimuleze construcţia de locuinţe noi, deoarece există un stoc mare de asemenea imobile, spune analistul imobiliar, Radu Zilişteanu. Noile prevederi vor lovi însă în tinerii care nu au vechime în muncă şi vor să se mute într-un bloc vechi, în condiţiile în care preţul locuinţelor de acest tip este mai mic, în medie, faţă de cel al celor noi. Astfel, tinerii vor trebui să facă rost de bani pentru a acoperi avansul cerut de bănci la creditele ipotecare tradiţionale, care se ridică în medie la 15-25% din împrumut. (Simona Tapalagă)
Noul program, contestat de Opoziţie