Membri PSD iși doresc ca votul pentru referendumul de modificare a Constituției pe tema familiei tradiționale să dureze două zile.
Potrivit surselor politice, Guvernul urmează să adopte marți o ordonanță de urgență care să modifice actuala lege a referendumului, scrie stiripesurse.ro.
În legea actuală a referendumului se precizează că „cetăţenii sunt chemaţi să îşi exprime voinţa prin vot în cadrul referendumului naţional cu privire la revizuirea Constituţiei în ultima duminică a perioadei de 30 de zile prevăzută în Constituţie, calculată de la data adoptării de către Parlament a proiectului legii constituţionale, Guvernul având obligaţia de a aduce la cunoştinţa publică, de îndată, prin mijloace de comunicare în masă, textul acestuia şi data referendumului”.
În paralel cu referendumul pentru redefinirea familiei, PSD dorește un referendum local de schimbare a denumirii județului Olt în Romanați.
Proiectul în acest caz a fost inițiat anul trecut iar președintele Consiliului Județean, Marius Oprescu, a declarat ca referendumul pentru schimbarea denumirii județului Olt va avea loc în același timp cu referendumul pentru definirea familiei.