Guvernul Mineriadei din 13-15 iunie 1990. Ion Iliescu a pus în fruntea destabilizatorii României

Guvernul Mineriadei din 13-15 iunie 1990. Ion Iliescu a pus în fruntea destabilizatorii României

După căderea regimului Ceaușescu, la comanda principalelor structuri guvernamentale au fost numiți oamenii noii orânduiri, formată în marea lor majoritate din foști comuniști

Drumul spre democrație al României a fost blocat, în mod violent, în timpul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, de personajele care au preluat frâiele puterii, după căderea regimului comunist, condus de dictatorul Nicolae Ceaușescu.

Ca nou șef al statului, Ion Iliescu a pus la comanda principalelor structuri guvernamentale foști comuniști , care au servit, ulterior, „noii orânduiri”.

În continuarea dezvăluirilor din „Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990”, „Evenimentul zilei” vă prezintă, astăzi, care au fost primii membri ai Guvernului și principalii „actori” ai scenariului coordonat de Ion Iliescu, personaje care au decis represiunile din Piața Universității din București.

Ne puteți urmări și pe Google News

FOTO: Ion Iliescu a prezidat ședința de guvern care a decis luarea măsurilor represive asupra manifestanților din Piața Universității FOTO: AGERPRESS

Guvern majoritar format din comuniști

Doar patru zile trecuseră de când elicopterul decolase cu soții Elena și Nicolae Ceaușescu, de pe clădirea fostului Comitet Central al Partidului Comunist Român, actualul Minister al Afacerilor Interne, pe data de 22 decembrie 1989.

Atunci, Petre Roman a devenit noul prim-ministru al României, numit prin decret al Consiliului Frontului Salvării Naţionale (CFSN), condus atunci de Ion Iliescu.

Primul guvern al României de după căderea comunismului s-a întrunit în prima sa şedinţă la 29 decembrie 1989. Din 31 de miniștri, 23 ocupaseră, înainte de 1989, posturi de responsabilitate în structurile de partid sau în statul comunist.

Printre aceștia, s-au numărat și oameni-cheie care au avut un rol determinant în timpul represiunii din iunie 1990.

Instigatorul de la Târgu Mureș

Consiliul Provizoriu de Uniune Națională (CPUN), primul parlament de după evenimentele din decembrie 1989, s-a constituit pe 18 februarie 1990. Biroul Executiv îl avea ca președinte pe Ion Iliescu. Secretar era Mihai Bujor-Sion, iar consilier, Virgil Măgureanu, devenit ulterior primul șef al Serviciului Român de Informații (SRI).

Printre personajele cunoscute opiniei publice, în calitate de vicepreședinți, se numărau Ion Caramitru – actor și, ulterior, ministru al Culturii, Cazimir Ionescu, Radu Cîmpeanu, Ion Mînzatu sau Carol Kiraly.

Acesta din urmă era considerat principalul instigator al românilor, în timpul incidentelor violente de la Târgu Mureș, din martie 1990, și unul dintre primii care au cerut înființarea Regiunii Autonome Maghiare formată din județele Harghita și Covasna.

Printre membrii CPUN îi mai regăsim pe Mircea Dinescu – scriitor și jurnalist, Ion Diaconescu – fost lider PNȚ și Sergiu Nicolaescu – fost actor și regizor.

Cei care au pus în practică „eliberarea” Pieței Universității

Petre Roman

Petre Roman (foto) a fost numit, pe data de 27 decembrie 1989, Prim Ministru al Guvernului Provizoriu de către CFSN, formațiunea condusă de Ion Iliescu. După alegerile din mai 1990, a fost desemnat și votat de Parlament ca Prim Ministru al României. În timpul evenimentelor din 13-15 iunie, a fost cel care a aprobat planul de „eliberare” a Pieței Universității. A fost schimbat din funcție în timpul unei alte mineriade, din septembrie 1991. După 32 de ani de căsnicie, în anul 2007 a divorțat de Mioara Roman și s-a căsătorit cu o cântăreață, Silvia Chifiriuc, cu care are un băiat. În 2008 s-a înscris în PNL iar la alegerile din 2012, a fost ales deputat. La începutul anului 2015, a fost declarat incompatibil de către Agenția Națională de Integritate.

Gelu Voican Voiculescu

Gelu Voican-Voiculescu (foto)a deținut funcția de viceprim-ministru în Guvernul Provizoriu. A fost senator de Buzău între 1990- 1992, ales pe listele FSN. La dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990, se află declarația lui Miron Cozma care susține că Voiculescu ar fi venit în Valea Jiului, pe 13 iunie, înainte de venirea minerilor în București. A fost alături de Iliescu și Petre Roman, atunci când s-a decis schimbarea ministrului de Interne, Mihai Chițac.

Mihai Chițac

Mihai Chițac (foto) este unul dintre generalii trimiși de Nicolae Ceaușescu pentru reprimarea Revoluției, pe 17 decembrie 1989. Ion Iliescu l-a numit ministru de Interne, pe 28 decembrie 1989. Pe 14 iunie 1990, în ziua venirii minerilor în București, a fost schimbat din funcție cu Doru Viorel Ursu. A fost condamnanat în dosarul Revoluției dar a fost eliberat pe motive medicale. În 2010, a încetat din viață.

Victor Atanasie Stănculescu

Generalul Victor Atanasie Stănculescu (foto) a fost ministru al Economiei și, apoi, al Apărării, după 1990. A avut unul din principalele roluri în organizarea procesului soților Ceaușescu și în executarea acestora la 25 decembrie 1989, participând la proces ca delegat al FSN, alături de Gelu Voican-Voiculescu și Virgil Măgureanu. În timpul evenimentelor din 13-15 iunie 1990, era ministru al Apărării. În octombrie 2008, Curtea Supremă l-a condamnat definitiv la închisoare pentru participarea la reprimarea sângeroasă din timpul evenimentele din decembrie 1989.

Virgil Măgurean și Cazimir Ionescu

Virgil Măgureanu (foto stânga) a fost primul șef al SRI și consilier al celui care l-a înlocuit pe Nicolae Ceaușescu, Ion Iliescu. În dosarul mineriadei este acuzat de implicare în organizarea represiunii din Piața Universității. Cazimir Ionescu (foto dreapta) a fost vicepreședinte CPUN. În „Jurnalul activităților de luptă” din 13-15 iunie, numele lui este menționat că a fost trimis să-i potolească pe mineri, pe motiv că „îi stăpânește mai bine”.

Carol Kiraly

Carol Kiraly (foto) a fost unul dintre primii vicepreședinți aleși de Ion Iliescu, la formarea CPUN. A fost, de asemenea, președintele Comisiei pentru Minorități Naționale. A fost acuzat că a trimis Armata la Târgu Mureș, în martie 1990, în numele lui Ion Iliescu, președintele de atunci al României. Atunci, au fost folosite aceleași metode manipulare utilizate în timpul represiunii armate din 13-15 iunie 1990.

Membrii Executivului - cei care au condus destinele românilor în timpul evenimentelor din 13-15 iunie 1990

Vă prezentăm o trecere în revistă a componenței Guvernului Roman I – aflat la putere în acea perioadă – a principalilor „actori”, cu rol deosebit în timpul Mineriadei din 13-15 iunie.

● Prim-ministru - Petre Roman (26 decembrie 1989 – 28 iunie 1990)

● Viceprim-ministru- Gelu Voican-Voiculescu (28 decembrie 1989 – 28 iunie 1990)

● Viceprim-ministru- Mihai Drăgănescu (28 decembrie 1989 – 31 mai 1990), eliberat din funcție prin decret al președintelui CPUN, Ion Iliescu.

● Viceprim-ministru - Ioan Aurel Stoica (28 martie – 28 iunie 1990)

● Viceprim-ministru - Anton Vătășescu (28 martie – 28 iunie 1990)

● Ministrul de Interne - General Mihai Chițac (28 decembrie 1989 – 14 iunie 1990), eliberat din funcție prin Decretul nr. 242 din 14 iunie 1990 și înlocuit cu Doru Viorel Ursu (14 – 28 iunie 1990).

● Ministrul Afacerilor Externe - Sergiu Celac (28 decembrie 1989 – 28 iunie 1990)

● Ministrul Justiției - Teofil Pop (3 ianuarie 1990- 28 iunie 1990).

● Ministrul Culturii - Andrei Pleșu (28 decembrie 1989 – 28 iunie 1990).

● Ministrul Învățământului - Mihai Șora (30 decembrie 1989 – 28 iunie 1990).

● Ministrul Cultelor - Nicolae Stoicescu (18 ianuarie – 28 iunie 1990).

● Ministrul Apărării Naționale - General Victor Atanasie Stănculescu (16 februarie – 28 iunie 1990). 16 februarie 1990 – Este acceptată cererea de eliberare din funcția de ministru al Apărării Naționale a generalului Nicolae Militaru, prin Decret CPUN nr. 124. În postul rămas liber este numit generalul-colonel Victor- Atanasie Stănculescu.

● Ministrul Economiei Naționale- General Victor Atanasie Stănculescu (28 decembrie 1989 – 16 februarie 1990) Minister nou format prin reorganizarea Comitetului de Stat al Planificării (prin Decretul CFSN nr. 8/1989)

16 februarie 1990– Victor Atanasie Stănculescu este eliberat din funcția de ministru al economiei naționale, fiind numit în cea de ministru al Apărării Naționale.

● Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare - Nicolae Ștefan (28 decembrie 1989 – 28 iunie 1990).

● Ministrul Energiei Electrice - Adrian Georgescu (28 decembrie 1989 – 28 iunie 1990).

● Ministrul Industriei Chimice și Petrochimice - Gheorghe Caranfil (28 decembrie 1989 – 28 iunie 1990).

● Ministrul Industriei Electrotehnicii, Electronicii și Informaticii  (29 decembrie 1989 –- Anton Vătășescu martie 1990).

● Ministrul Industriei Metalurgice - Ioan Cheșa (29 decembrie 1989 – 28 iunie 1990).

● Ministrul Petrolului - Victor Murea (29 decembrie 1989 – 28 iunie 1990).

● Ministrul Industriei Ușoare - Constantin Popescu (29 decembrie 1989 – 28 iunie 1990).

● Ministrul Comerțului Exterior - Nicolae M. Nicolae (2 ianuarie – 28 iunie 1990).

● Ministrul Minelor - Nicolae Dicu (2 ianuarie – 28 iunie 1990)

● Ministrul Poștelor și Telecomunicațiilor - GeneralStelian Pintilie (2 ianuarie – 28 iunie 1990).

● Ministrul Geologiei - Ioan Folea (2 ianuarie – 28 iunie 1990).

● Ministrul Transporturilor - Corneliu Burada (2 ianuarie – 28 iunie 1990).

● Ministrul Industriei Lemnului - Ion Râmbu (14 ianuarie – 28 iunie 1990).

● Ministrul Construcțiilor - Alexandru Dimitriu (18 ianuarie – 28 iunie 1990).

● Ministrul Apelor, Pădurilor și Mediului Înconjurător - Simion Hâncu (28 decembrie 1989 – 28 iunie 1990).

● Ministrul Sănătății - Dan Enăchescu (8 ianuarie – 28 iunie 1990).

● Ministrul Muncii și Ocrotirilor Sociale - Mihnea Marmeliuc (5 ianuarie – 28 iunie 1990).

● Ministrul Sportului - Mircea Angelescu (30 decembrie 1989 – 28 iunie 1990).

● Ministru- secretar de stat la Ministerul de Externe Corneliu Bogdan (28 decembrie 1989 – 1 ianuarie 1990).

● Ministru secretar de stat, la Ministerul Agriculturii și președinte al Comisiei Naționale pentru Statistică- Petru Pepelea (30 decembrie 1989 – 28 iunie 1990) Comisie nou înființată prin reorganizarea Direcției Centrale de Statistică, care s-a desființat.

● Ministru secretar de stat, președinte al Comisiei Naționale pentru Protecția Muncii- Virgil Iga (5 – 31 ianuarie 1990) - Dan Andreescu (31 ianuarie – 28 iunie 1990).

● Ministru secretar de stat, șef al Departamentului Industriei - Victor Surdu (22 ianuarie – 28 Alimentare la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare - Vintilă Rotaru (14 ianuarie – 28 iunie 1990).

● Ministru secretar de stat, șef al Departamentului Agriculturii de Stat la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare - Dimitrie Anghelina (22 ianuarie – 28 iunie 1990).

● Ministru secretar de stat Industriei Alimentare iunie 1990).

● Președintele Oficiului pentru Administrația Locală, cu grad de ministru secretar de stat - Costică Bădescu (7 februarie – 28 iunie 1990).

● Ministru secretar de stat în Guvern - Ovidiu Adrian Moțiu (8 februarie – 28 iunie 1990).

● Ministru secretar de stat, șef al Departamentului Metalurgiei Neferoase - Ladislau Frumosu (22 martie – 28 iunie 1990). N.R. Datele sunt consemnate în cartea: „Din culisele luptei pentru putere. 1989-1990: prima guvernare Petre Roman“, Alex Mihai Stoenescu, 2006

Secretarii de stat din cele două guverne Roman

● Secretar de stat la Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Amenajării Teritoriului - Alexandru Dobre (28 iunie 1990 – 18 octombrie 1990); - Victor Dumitrache (6 iulie 1990 – 16 octombrie 1991); - Mihail Mișu Galea (01 aprilie 1991-01 mai 1991); - Alexandru Bunea (10 mai – 16 octombrie 1991); - Călin Marinescu (10 mai – 16 octombrie 1991);