Birourile permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor se reunesc la prânz pentru a stabili programul audierilor, la comisiile de specialitate, a viitorilor miniștri din Guvernul Orban și data la care se va da votul de învestitură.
Premierul desemnat, Ludovic Orban, a depus la Parlament, săptămâna trecută, lista viitorului Cabinet şi programul de guvernare. Totodată, el a cerut președinților celor două Camere parlamentare să urgenteze procedurilor astfel ca pe 29 octombrie să fie audiați viitorii miniștri iar pe 30 octombrie să se dea votul de învestitură.
Acest lucru nu este dorit, însă de PSD care dorește să prelungească cât mai mult audierile la comisii, așa cum a precizat președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu. Social-democratul Florin Iordache a susţinut că este nevoie de o audiere „serioasă şi amănunţită“ a viitorilor miniştri, motiv pentru care vor fi propuse audieri pentru zilele de marţi, miercuri și, eventual, joi. În același context, liderul deputaților PSD, Alfred Simonis a estimate că plenul va fi convocat abia pe 4 noiembrie pentru votul de învestitură.
Fiecare candidat pentru un portofoliu în Guvern va fi audiat, de comisiile permanente reunite, al căror obiect de activitate corepunde sferei de competență a viitorului ministru, care vor emite un aviz consultative. Conform Constituţiei, Birourile permanente ale celor două Camere stabilesc data şedinţei comune, la cel mult 15 zile de la primirea programului şi listei Guvernului.
Pentru a trece de Parlament, Guvernul are nevoie de 233 de voturi favorabile.
Ludovic Orban s-a arătat optimist, spunând că are asigurate deja 225 de voturi pentru învestirea Guvernului dar că mai există angajamente din partea a cel puţin nouă parlamentari. El a spus ca liberalii vor continua negocierile cu parlamentarii Pro România pentru a-i convinge să nu boicoteze, alături de PSD, şedinţa Parlamentului în care va fi votat Executivul.