BREAKING NEWS. Guvernul OBLIGĂ angajatorii să ÎNCHEIE contractele de muncă până la FINALUL ANULUI
Editura Evenimentul si Capital

BREAKING NEWS. Guvernul OBLIGĂ angajatorii să ÎNCHEIE contractele de muncă până la FINALUL ANULUI

Autor: | | 2 Comentarii | 2752 Vizualizari

Guvernul a introdus, neanunţat, regula prin care vrea să oblige angajatorii să modifice într-o lună contractele de muncă, pentru transferul contribuţiilor.

UPDATE: Executivul a luat decizia, vineri, să încheie toate contractele de muncă pâna la 1 ianuarie.

Potrivit profit.ro, inițierea negocierii colective, în unitățile în care nu există încheiat un contract/acord colectiv de muncă, este obligatorie pentru punerea în aplicare a noilor modificări ale Codului Fiscal, în celelalte unități fiind obligatorie, de asemenea, negocierea colectivă a actelor adiționale la contractele și acordurile colective de muncă în vigoare, a decis Guvernul, introducând obligații care nu erau incluse în forma lansată în dezbatere publică a unei ordonanțe.

Obligaţiile sunt introduse prin derogare de la Legea dialogului social, mai exact prin derogare de la regula care stabileşte că negocierea colectivă este obligatorie numai la nivel de unitate, cu excepţia cazului în care unitatea are mai puţin de 21 de angajaţi.

În acest sens, Guvernul a stabilit că în unităţile în care nu există un sindicat reprezentativ afiliat la o federaţie reprezentativă la sectorul de activitate, la negocierea contractelor/acordurilor colective de muncă sau a actelor adiţionale, după caz, pot participa reprezentanţi ai federaţiei sindicale, în baza mandatului sindicatului, împreună cu reprezentanţii salariaţilor.

În unităţile în care nu există sindicat, la negocierea contractelor/acordurilor colective de muncă sau a actelor adiţionale pot participa reprezentanţii salariaţilor împreună cu un reprezentant al unei federaţii reprezentative în sectorul de activitate sau al unei confederaţii sindicale reprezentative la nivel naţional, la invitaţia reprezentanţilor salariaţilor.

Toate aceste reguli vor trebui aplicate în intervalul 20 noiembrie-20 decembrie 2017. Nu sunt însă prevăzute şi sancţiuni distincte pentru nerespectarea acestei obligaţii.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Economie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate