Guvernul întoarce foaia și dă satisfacție investitorilor din Marea Neagră

Guvernul întoarce foaia și dă satisfacție investitorilor din Marea Neagră

Federaţia Patronală Petrol şi Gaze (FPPG) consideră că noile revizuiri propuse de Ministerul Energiei pentru legea Offshore şi legea Petrolului contribuie la clarificarea şi îmbunătăţirea cadrului fiscal, potrivit unui comunicat.

Potrivit FPPG, prin setul de amendamente nou introdus, autorităţile recunosc deopotrivă necesitatea asigurării stabilităţii şi competitivităţii regimului fiscal aplicabil sectorului offshore.

"FPPG salută faptul că autorităţile doresc modificarea legislaţiei în favoarea dezvoltării proiectelor de investiţii în petrol şi gaze. Totodată, FPPG îşi afirmă în continuare deplina disponibilitate pentru dialogul cu autorităţile în vederea construirii unui cadru de reglementare cât mai eficient pentru dezvoltarea economică a României şi cât mai favorabil derulării de investiţii semnificative în sectorul energetic românesc", susţine Daniel Apostol, Director de Relaţii Externe FPPG, citat de Agerpres.

Potrivit federaţiei, dat fiind nivelul ridicat de risc în regiunea Mării Negre, România trebuie să acţioneze pentru sporirea atractivităţii şi a competitivităţii sale ca destinaţie a capitalului, a tehnologiei şi a know-how-ului în sectorul offshore, ţinând în permanenţă seamă de cele mai bune practici în domeniu la nivel mondial, precum şi de tendinţele internaţionale şi regionale.

Ne puteți urmări și pe Google News

Noul proiect de lege aduce câteva noutăți care pot fi considerate mai puțin împovărătoare pentru companiile petroliere care vor să extragă gazul din Marea Neagră. Sistemul de taxare devine mai prietenos, în sensul că impozitul suplimentar se aplică doar de la un nivel de preț de 100 de lei/MWh, companiile petroliere primesc permisiunea de a vinde gazele și prin contracte directe, cresc deductibilitățile, iar taxele nu se vor mai aplica la prețul de referință de la hubul din Viena.

În România, piaţa gazelor naturale a fost dată peste cap de OUG 114/2018, aprobată în decembrie 2018, care prevedea plafonarea la 68 de lei/MWh a gazelor de producţie internă timp de trei ani. Aceasta deşi piaţa fusese complet liberalizată încă din 2017. Ulterior, actul normativ a fost modificat de OUG 19/2019, rămânând plafonate doar preţul gazelor româneşti pentru populaţie şi termocentrale, începând cu 1 mai 2019. Acest lucru a dus la scumpirea gazelor tranzacţionate pe bursă, destinate consumatorilor industriali. Atât OUG 114/2018, cât şi OUG 19/2019 sunt în prezent dezbătute în Parlament.