Consiliile judeţene vor prelua atribuţiile exercitate în prezent de la centru pentru o listă extinsă de structuri din agricultură, mediu, turism, educaţie, cultură, sănătate, într-o nouă încercare a Guvernului de a iniţia descentralizarea, în perioada imediată, după ce procesul a fost blocat de CC, scrie mediafax.ro.
Procesul de descentralizare a mai fost iniţiat de Guvern în 2013, printr-un proiect de lege pentru care Cabinetul Ponta şi-a angajat răspunderea, dar care, la începutul anului trecut, a fost declarat drept neconstituţional de către judecătorii Curţii Constituţionale (CC), la sesizarea PDL, cu argumentul că destinatarul normei, şi anume autorităţile publice învestite cu executarea şi aplicarea legii, este pus în situaţia de a alege în mod discreţionar dispoziţiile legale incidente în acest domeniu, contrar regulilor de tehnică legislativă.
Ministrul Dezvoltării, Liviu Dragnea, declara la acel moment că nu va renunţa la proiectul de descentralizare, că va ţine cont de toate comentariile Curţii Constituţionale şi că a început procedurile de reluare a transferurilor de competenţă de la instituţiile centrale spre autorităţile locale.
Ulterior, în vara anului trecut, Dragnea revenea pe acest subiect într-o discuţie cu autorităţile locale şi arăta că speră să fie reluate discuţiile atât în ceea ce priveşte descentralizarea, cât şi finalizarea întregului pachet de modificare a legilor administraţiei locale.
Subiectul descentralizării a mai apărut în luna februarie a acestui an, când preşedintele Klaus Iohannis le-a transmis primarilor de comune, în Adunarea Generală a Asociaţiilor Comunelor din România, un mesaj în care preciza că dezbaterea despre descentralizare şi regionalizare va trebui reluată, pornind de la principii, nu de la calcule politice sau electorale.
Acum, Guvernul a elaborat un nou proiect de descentralizare, consultat de MEDIAFAX şi prevăzut să fie iniţiat în perioada imediat următoare, care conferă consiliilor judeţene atribuţii sporite, prin transfer de competenţe.
Aceasta, în condiţiile în care, la momentul elaborării primului proiect, respins de CC, preşedintele de atunci Traian Băsescu atenţiona că nu pot fi create "insule de autoritate" la consiliile judeţene.
Faptul că atribuţiile vor fi totuşi transferate către judeţe este argumentat de Guvern prin faptul că nivelul administrativ optim pentru exercitarea competenţei este judeţul deoarece majoritatea structurilor deconcentrate ale ministerelor care gestionează domeniile incluse în procesul de descentralizare exercită în prezent atribuţii la nivel judeţean, având o arie a beneficiarilor care excede teritoriul unei comune, respectiv al unui oraş sau municipiu.
Un alt argument invocat de Guvern este că nu va fi afectat sau bulversat întregul sistem administrativ existent, prin încărcarea excesivă a autorităţilor administraţiei publice locale (comună, oraş, municipiu) cu probleme care exced capacităţii administrative a acestora şi că la nivelul comunelor şi oraşelor mici nu există personal specializat pentru exercitarea unor noi competenţe descentralizate, în special pentru mediu, sănătate, cultură, agricultură, iar personalul actual al structurilor deconcentrate este insuficient pentru a acoperi necesarul de personal în ipoteza descentralizării structurilor la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale din cadrul judeţului.
"În plus, în aplicarea principiului economiilor de scară, transferul competenţelor către palierul de bază (municipal/orăşenesc/comunal) ar antrena costuri de funcţionare mult mai ridicate decât în situaţia în care ar fi competenţele ar fi transferate palierului judeţean, generate de multiplicarea numărului de structuri responsabile de prestarea unui serviciu de la 42, aferent actualelor structuri deconcentrate, la 3.186, aferent unităţilor administrativ-teritoriale din România/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, corelativ cu necesitatea asigurării unui minim de personal necesar pentru fiecare structură, sedii, dotări materiale", se mai afirmă în proiect.
Planul pregătit de Executiv prevede că emiterea avizului de mediu va fi în competenţa consiliilor judeţene, care vor prelua şi personalul cu atribuţii în domeniu, iar competenţa privind inspecţia şi controlul mediului rămân la nivelul administraţiei centrale. Astfel, vor fi transferate competenţele privind implementarea politicilor naţionale şi reglementările în domeniul mediului, exercitate de agenţiile pentru protecţia mediului şi a municipiului Bucureşti, aflate în prezent în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, precum şi competenţele de realizare a lucrărilor de întreţinere şi ecologizare a plajelor turistice de către autorităţile locale pe a căror rază administrativ-teritorială se află.
Tot la nivelul judeţelor vor fi transferate competenţele Ministerului Agriculturii de implementare a politicilor naţionale şi reglementările în domeniul agriculturii pentru Direcţiile de agricultură, Oficiile de studii pedologice şi agrochimice, Casele agronomului, filialele regionale aflate în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură.