Guvernul îi va ajuta pe baroni să fie aleşi uninominal

Executivul va modifica hotărârile de guvern privind organizarea alegerilor locale pentru a permite alegerea prin vot uninominal a preşedinţilor de Consilii Judeţene, a anunţat, astăzi, la Bruxelles, premierul Călin Popescu Tăriceanu. Reacţia primului-ministru vine după ce principalul partid de opoziţie, prin vocea liderului său, Mircea Geoană, a cerut Guvernului să abroge Hotărârea privind aprobarea calendarului pentru alegerile locale, considerând că actul normativ blochează alegerea preşedinţilor CJ prin vot uninominal.

Aflând de aceste declaraţii, Tăriceanu s-a amuzat de "furtuna într-un pahar cu apă" stârnită de PSD pe această temă şi a apreciat că formaţiunea social-democrată doreşte, probabil, să îşi arate astfel ataşamentul faţă de un sistem de vot pe care l-a criticat în dezbaterile din ultimul an.

"Miercuri, când a avut loc şedinţa de guvern, Guvernul nu putea să ia o decizie privind organizarea alegerilor pe baza unui cadru legislativ care nu era încă adoptat", a explicat premierul.

Tăriceanu a amintit că proiectul de lege privind votul uninominal, adoptat de Parlament, a fost contestat la Curtea Constituţională, care nu formulase încă o decizie, Guvernul fiind nevoit, între timp, să ia toate măsurile pentru organizarea alegerilor locale la 1 iunie în baza legilor existente.

Şeful Executivului a spus că, între timp, a apărut decizia Curţii Constituţionale a României, care a respins sesizarea de neconstituţionalitate, iar preşedintele a promulgat astfel legea care va apărea în curând în Monitorul Oficial.

"Ţinând cont de aceste modificări legislative privind alegerea preşedinţilor de consilii judeţene pe baza votului uninominal, va trebui să modificăm hotărârile de guvern adoptate ieri (miercuri - n.r.) în şedinţa de Guvern, în concordanţă cu noua lege care a intrat în vigoare. Nu este nimic anormal, sigur că nu este foarte plăcut", a spus Tăriceanu.

El a explicat că, în lipsa unei decizii privind organizarea alegerilor, Executivul nu ar fi fost decât criticat.

Guvernul, somat de PSD

PSD a cerut, astăzi, Executivului să abroge Hotărârea privind aprobarea calendarului pentru alegerile locale, considerând că actul normativ blochează alegerea preşedinţilor CJ prin vot uninominal. Ameninţarea PSD a pornit de la baronii locali ai partidului, interesaţi să candideze pentru un nou mandat la şefia consiliilor judeţene şi susţinută de preşedintele Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, social-democratul Liviu Dragnea, printr-un comunicat de presă remis presei.

Liviu Dragnea, apreciază că emiterea de către Guvern a Hotărârii privind aprobarea calendarului pentru alegerile locale din 2008 cu doar o zi înaintea publicării legii privind introducerea votului uninominal constituie "o practică duplicitară". El subliniază faptul că documentul executivului poate bloca procesul de alegere prin vot uninominal a preşedinţilor de consilii judeţene, conform noilor reglementări, făcând astfel imposibilă aplicarea Legii votului uninominal la alegerile locale din 2008.

"Se poate considera că Guvernul PNL sfidează Parlamentul şi Curtea Constituţională, ocolind o lege doar pentru a impune un interes de grup în detrimentul a milioane de alegători, singura motivaţie posibilă fiind teama de confruntarea directă cu cetăţenii şi de votul pe care aceştia îl vor acorda oamenilor politici ce vor ocupa în viitor funcţii alese de demnitate publică", se arată în comunicatul acestuia.

În cazul în care Excutivul nu va răspune pozitiv somaţiei social-democraţilor, aceştia "vor solicita Parlamentului demiterea acestui guvern, care îşi poate dovedi încă o dată incapacitatea de a conduce această ţară", se arată în finalul comunicatului semnat de Liviu Dragnea.

Guvernul a aprobat, ieri, un set de zece hotărâri pentru organizarea la 1 iunie a primului tur al alegerilor locale, iar al doilea tur de scrutin la 15 iunie.

Curtea Constituţională a respins,ieri, sesizarea senatorilor PRM şi PC faţă de Legea votului uninominal, judecătorii apreciind că legea este constituţională.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, miercuri, la Stockholm, că a promulgat legea votului uninominal, aceasta ajungând, astăzi, la Monitorul Oficial, pentru a fi publicată, urmând să-şi producă efectele la trei zile după aceasta.

(18:25)