Preotul romano-catolic român Christian Terheș, stabilit în Irvine, California, a postat pe pagina sa de Facebook critici dure la adresa guvernului Grindeanu și mai ales la atitudinea slugarnică pe care ar fi adotat-o premierul acceptând, fără rezerve, ”foaia de parcurs” din partea ONG-ului “American-Romanian Business Council”.
Președinte al Coaliției Românilor din Statele Unite ale Americii, Chris Terheș este un susținător al luptei anticorupție din România. În momentele dificile din trecut, a făcut lobby pe lângă Congresul american pentru ca instituțiile Justiției din țara noastră să fie sprijinite, pentru a nu fi anihilate de politicieni. În ultima vreme a devenit un critic acerb al DNA și al Laurei Codruța Kovesi, acuzând încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale.
Redăm mai jos integral textul postat de domnul Terheș pe Facebook:
”Apreciez că după mesajul pe care l-am scris pe Facebook, unde am spus că Guvernul Grindeanu s-a comportat că o slugă când a primit o “foaie de parcurs” din partea ONG-ului “American-Romanian Business Council” (AMRO), şi apoi am dezvoltat şi întărit afirmaţia în emisiunea lui Silviu Mănăstire de pe B1, purtătoarea de cuvânt a guvernului doamna Alina Petrescu a intervenit în emisiune pentru a explică şi clarifica poziţia Guvernului Grindeanu cu privire la acel gest.
A intervenit şi preşedintele Băsescu în emisiune pentru a comenta pe marginea unor afirmaţii pe care le-am făcut cu privire la AMRO, comentarii la care voi răspunde mai jos.
Înregistrarea emisiunii e aici:
Am ascultat explicaţiile doamnei Petrescu în care scotea în evidenţă că această a fost a cincea şi cea mai numeroasă delegaţie a AMRO de până acum. Au participat 12 dintre cele mai puternice companii americane din domeniul apărării, energiei, sănătăţii sau construcţiilor.
Într-adevăr, este o reuşită a Guvernului Grindeanu că a adus în România o aşa mare delegaţie, lucru care este lăudabil.
De asemenea, această a afirmat că România are nevoie de investitori, aspect cu care sunt TOTAL de acord. De cca. 2 ani repet că partea economică a Parteneriatului Strategic România-SUA nu a fost dezvoltată, iar asta nu din vină părţii americane.
Pe scurt, doamna Predescu încerca să justifice poziţia Guvernului cu privire la ceva ce eu nu am criticat.
Nu necesitatea de investiţii ori prezenţa delegaţiei AMRO în România o critic, ci modul cum Guvernul Grindeanu a prezentat, cu această ocazie, lumii întregi oportunitatea de a face afaceri în România.
Întâlnirea Guvernului cu această delegaţie de afaceri ar fi fost o oportunitate imensă atât de a arată că România este deschisă spre afaceri cât şi de a face rebranding de ţară. În loc să se fi mers pe această direcţie, însă, ce a rămas în imaginea publică după acea întâlnire este că Premierul Grindeanu a acceptat public şi fără şovăire de la acest ONG o “foaie de parcurs”, în care i s-au trasat recomandări/indicaţii despre ce are de făcut.
Nu întru aici în conţinutul acelor recomandări, ci vorbesc despre GESTUL public făcut de Guvern de a acceptă o asemenea “foaie de parcurs” de la un ONG. Un astfel de gest arată dispoziţia Guvernului României de a acceptă orice oferta, adică de a se vinde ieftin şi cumpără scump.
Guvernele României au semnat acorduri bilaterale şi “foi de parcurs” pentru pregătirea integrării în NATO şi UE. Astfel de foi au fost semnate de România direct cu respectivele organizaţii, nu cu ONG-uri intermediare.
În februarie 2013 premierul Ponta a semnat o “foaie de parcurs” cu premierul Franţei pentru relansarea Parteneriatului strategic dintre România şi Franţa. La fel, “foaia” respectivă s-a semnat de premierii celor două ţări.
Dacă veţi caută pe internet veţi vedea că toate “foile de parcurs” semnate de România au implicat angajamente din ambele părţi semnatare. Nu s-a mai întâmplat niciodată, însă, că România să ACCEPTE să PRIMEASCĂ de bună voie o “foaie de parcurs” de la cineva, cu atât mai mult de la un ONG.
Guvernele României au această tendinţa de a semna fel şi fel de “înţelegeri” cu ong-uri din România, cum e Coaliţia pentru Modernizarea României a lui Alexandru Cumpanasu, ong-uri după care se ascund fel şi fel de interese. Această Coaliţie, de exemplu, are semnate o mulţime de înţelegeri cu Guvernul, ministere, autorităţi publice, universităţi, însă e absenţa din dezbaterile publice esenţiale. Este alegerea oficialilor români să facă, pe intern, acest joc meschin de a se preface că dialoghează cu societatea civilă, ori “în civil”.
Când vine vorba, însă, de angajarea României într-o relaţie internaţională, cum e cazul acceptării unui “foi de parcurs” din partea acestui ONG străin, situaţia se schimbă pentru că este vorba despre prestigiul, poziţia, imaginea şi angajarea României, nu doar a unui guvern.
Relaţiile internaţionale se conduc după interese de stat unde, în urmă negocierilor directe sau a jocurilor de culise, cel puternic ori înţelept câştigă, iar cel slab ori prost pierde.
Din acest motiv, gesturile publice ale unui guvern/stat sunt esenţiale în jocul de/pentru putere (power game) deoarece arată fie forţă şi puterea unei părţi în negociere, fie determinarea acesteia de a câştigă (to close the deal).
În şcolile de business, şi nu numai, se învaţă “să negociezi mereu de pe o poziţie de autoritate, de putere”.
Orice gest public faci, că om politic sau de afaceri, îţi diminuează/compromite sau creşte autoritatea/puterea într-o negociere cu partea cealaltă. Din acest motiv vedeţi că statele, chiar şi atunci când sunt slabe, arată/dau impresia că sunt puternice pentru a nu-şi diminua poziţia de autoritate/putere.
În România afacerile se fac în mare parte prin înţelegeri subterane, pe cumetrie, înţelegeri cu serviciile, cu procurori, cu poliţie, prin influenţe politice, etc. Această ingerinţă a statului în economie creşte oportunismul (şi de aici corupţia) însă scade competitivitatea mediului de afaceri, ceea ce duce la lipsa inovaţiei. De ce să inovezi ori să inventezi ceva că să faci profit, să creezi locuri de muncă, când poţi vinde aceleaşi lucruri proaste, învechite, iar statul plăteşte pentru ele iar tu faci profit oricum?
În vest, în schimb, interferenţă statului în relaţiile dintre firme este foarte redusă, motiv pentru care firmele sunt forţate, pentru a supravieţui pe piaţă şi fi competitive, să caute mereu să inoveze, să fie mai eficiente. “Improve or die”, spune o celebra vorba în mediul de afaceri american.
Această competitivitate face că mediul de afaceri vestic să fie unul foarte dur, unde trebuie să fii puternic altfel nu poţi să ai succes. Când spun “puternic” nu mă refer la autoritatirismul găunos, cum e în România, ci la stăpânire de sine şi cunoaşterea părţilor tale ţări şi slabe, la fel şi ale celui cu care negociezi. Odată ce cunoşti asta îţi “leverage” partea ta tare împotriva celei slabe a celuilalt.
În obţinerea acestui succes oamenii de afaceri au nevoie nu doar să ştie principii de management, dar – mai ales dacă fac afaceri internaţionale – au nevoie să cunoască relaţii internaţionale, cutume protocolare, diplomatice, date economice, geografice, sociale, psihologia şi cultură locului unde doresc să investească.
În şcolile de business americane sunt cursuri speciale unde te învaţă cum să negociezi în diverse părţi ale lumii. În Japonia trebuie să stai la ceai, în timp ce în Orientul Mijlociu trebuie să te târguieşti la sânge, altfel te iau de prost. Este doar un exemplu despre cum înţeleg şi învaţă americanii să facă afaceri.
Când un om de afaceri merge într-o călătorie de afaceri externă o face uitându-se după cum să îşi folosească (leverage) influenţă, poziţia, imaginea, puterea, accesul pe care-l are, ori da impresia că-l are, pentru a convinge guvernul ţării unde doreşte să investească cu scopul de a obţine cât mai multe beneficii de la acesta (reduceri de taxe, contracte, etc). Nu e nimic rău în asta, pentru că aceeaşi strategie o fac şi statele când încearcă să aducă investitori: vino la noi că îţi va fi mai bine că dincolo.
Dacă guvernul care intră într-o astfel de negociere/discuţie cu un partener extern nu înţelege acest joc (de fapt un dans) şi se lasă orbit de prima oferta ori de petarde sclipitoare, care iau vederea, va ajunge să vândă ieftin crezând că a făcut cel mai mare deal.
Revenind la cazul în discuţie, întâlnirea publică oficială a fost una asimetrică: un premier al unei ţări s-a afişat public, oficial, cu preşedintele unui ONG. Însăşi acest lucru trebuia să fi fost o concesie suficientă făcută de Guvern, şi negociată la sânge, nu să admită să primească o “foaie de parcurs” în văzul lumii.
Întrebarea care se pune acum este: dacă Guvernul României a acceptat oficial o “foaie de parcurs” de la un ONG, cam ce condiţii ar acceptă fără negociere de la UE ori o altă ţară, oricare?
Pusă invers acesta întrebare, sună astfel: dacă ai cedat că Guvern în faţă unui ONG, orice ţară de aici înainte va lua acest gest că referinţă şi va aştepta să discute cu ţine de la acest nivel mai jos, adică să te predai şi mai uşor, fără nici o negociere.
Politică în genunchi şi a capului plecat nu a servit niciodată României. Slugile niciodată nu mănâncă la masă stăpânilor.
România are enorm de oferit propriilor cetăţeni şi altor ţări, are potenţial să producă prosperitate atât ei însăşi cât şi altor ţări, însă pentru asta liderii politici din România trebuie să stea drepţi, nu în genunchi. Sclavul nu are drepturi şi nu poate pune condiţii. El doar execută.
Cineva spunea că sunt două tipuri de oameni: cei care fac istorie şi cei care fac parte din istoria făcută de primii. Acelaşi lucru e valabil şi în cazul statelor.
Pentru comparaţie, uitaţi-va la atitudinea Poloniei, a lui Orban sau chiar a lui Erdogan. Nu agreez deloc acele modele şi le-am tot criticat, dar e important de analizat acţiunea lor în raport cu alte state şi reacţia acelor state pentru a învaţă ceva.
De exemplu, zilele trecute Secretarul de Stat american a fost în Turcia şi s-a întâlnit cu Erdogan. Asta în contextul în care Erdogan a arestat MII de judecători şi procurori, mii de alţi oameni şi vrea să introducă pedeapsa cu moartea. Citiţi mai jos declaraţia comună a celor doi şi nu veţi găsi absoluit nici un cuvânt despre “stat de drept”, drepturile omului, arestări arbitrare, etc. Toată discuţia a fost despre schimbul de afaceri şi securitate pentru că aşa a fost condiţionat de Turcia, iar America a acceptat să tacă public când mii de judecători şi procurori sunt arestaţi abuziv de Erdogan.
https://www.state.gov/secretary/remarks/2017/03/269318.htm
Nu sunt de acord cu astfel de concesii când vine vorba despre respectarea principiilor statului de drept, pentru că subminează însăşi fundaţia şi existenţa NATO şi UE, dar este nerelevant în argumentarea de aici unde discuţia este despre atitudinea unui stat/guvern în raport cu o terţă parte.
Ajung acum la cele spuse de Preşedintele Traian Băsescu în intervenţia să.
Eu am afirmat că AMRO este un ONG care reprezintă interesele unor firme americane care vor să facă afaceri peste hotare. Am spus că e perfect legitim şi valabil, iar în America sunt o mulţime de astfel de organizaţii.
Preşedintele Băsescu a afirmat că şi el s-a întâlnit cu ei în urmă cu câţiva ani, după ce s-a semnat parteneriatul strategic în 2011. E adevărat, Preşedintele Băsescu s-a întâlnit cu AMRO la Chicago în 2012, când a fost summit-ul NATO.
Ce nu am apucat să detaliez în emisiune este faptul că AMRO e doar una dintre fatedele acestor companii, care au organizaţii similare pentru multe alte ţări în care vor să facă afaceri.
De exemplu, Eric Stewart, care e preşedintele AMRO şi cel care i-a dat “foaia de parcurs” Premierului Grindeanu, este şi preşedintele următoarelor organizaţii:
- American Central European Business Council (ACEBA);
- U.S. Hungary Business Council;
- American-Lithuanian Business Council;
- American Romanian Business Council;
- US Poland Business Council;
- US Turkmenistan Business Council (aici e director executiv).
Când acele companii vor să între într-o discuţie exploratorie de afaceri cu guvernul român o fac prin AMRO, când vor să o facă cu cel polonez o fac prin organizaţia poloneză.
Eric Stewart a lucrat pentru US Department of Commerce şi cunoaşte cărările şi scurtăturile din agenţiile guvernamentale din Washington şi din mediul de afaceri pentru a facilita parteneriate de afaceri între companiile americane şi diverse ţări. Nu e nimic rău în asta şi e bine pentru România că cineva încearcă să faciliteze o astfel de oportunitate.
Pentru noi că ţară, însă, e important să nu ne îmbătăm cu apă rece şi să avem impresia că noi suntem buricul pământului, şi că toate aceste companii s-au apucat, după ce s-a semnat Parteneriatul Strategic, să facă un ong să-şi promoveze afacerile în România de dragul nostru. Acestea au văzut o oportunitate de afaceri şi au încercat să o fructifice. Şi bravo lor.
România nu trebuie să vadă astfel de întâlniri de afaceri că un FAVOR care i-l fac companiile ci că o oportunitate de cooperare pentru a obţine BENEFICII MUTUALE, de pe urmă cărora câştigă ambele părţi.
La fel cum aceste companii vin în România merg şi în altă parte, dar la fel cum aceste firme vin în România şi prospectează vin şi altele. Zilele trecute Premierul Grindeanu s-a intalniat cu câteva companii franceze.
Când o companie prospectează România pentru o eventuală investiţie, pe lângă US Department of Comments, această îşi ia informaţii dintr-o mulţime de alte surse.
Presă are un rol foarte important aici. Dacă va uitaţi în presă internaţională singurele menţiuni despre România sunt cu referire la corupţie, percheziţii, arestări şi condamnări. Dumneavoastră dacă aţi avea bani aţi investi într-o astfel de ţară în care agenda publică este sufocată de cătuşe şi pare că e pe picior de război civil?
Există apoi fel şi fel de indexi care măsoară competitivitatea României din punct de vedere al deschiderii faţă de afaceri la care investitorii se uită.
De exemplu, cf. revistei Forbes, România este pe locul 45 între ţări în funcţie de deschiderea arătată faţă de afaceri. România este deasupra Greciei însă în spatele Georgiei, care în 2008 a fost în război cu Rusia. [link 1, 2]
Banca Mondială, de asemenea, oferă o mulţime de date, module şi indexi pentru a reliefa competitivitatea şi deschiderea faţă de business a unei ţări.
De exemplu, conform unui astfel de index care măsoară durata pentru înfiinţarea unei firme, în România deschiderea unei afaceri durează cca. 13 zile în timp ce în Afganistan durează 3 zile. În România ai nevoie de bani în banca că să începi o afacere, în timp ce în alte ţări, cum e şi SUA, nu ai nevoie de nici un ban în banca. [vezi link 3]
Astfel de indexi sunt un bun punct de plecare pentru guvern să deschidă piaţă şi să creeze politici publice pentru stimularea mediului de afaceri. Totul ţine însă de înţelepciune, voinţă politică şi hotărâre.
Oamenii de afaceri investesc în ţări cu oameni care îşi respectă cuvântul dat, demni, care ştiu să îşi apere propriul interes. Nimeni într-o negociere nu aşteaptă să aibă doar el profit, de aceea un partener de negociere dârz dar onest, cu care se negocieza la sânge, este respectat iar înţelegerea ţine.
Gafă comisă de Premierul Grindeanu nu este doar a lui ci arată difunctionalitatile statului român care ar trebui să-şi consilieze/pună în garda liderii politici cum să se comporte în astfel de situaţii. Din păcate, de ani de zile în România se promovează numai conformismul, slugărnicia şi excomunicarea criticii, iar asta conduce la slăbirea performanţei şi profesionalismului inclusiv în instituţiile guvernamentale.
Cu America nu se poate negocia în genunchi.
America este puternică pentru că e formată din oameni puternici şi condusă de lideri şi mai puternici. Astfel de lideri nu vor respectă niciodată pe cineva care stă în genunchi în faţă lor, indiferent că le sunt parteneri strategici ori nu.
Pentru cei din România este important să se ridice din genunchi şi să deschidă canale de comunicare cu oficialii americani civili pe toate planurile. Că până în prezent toată relaţia România-SUA a fost manipulată de serviciile secrete româneşti şi vedeţi unde s-a ajuns. Nu m-aş miră că aceleaşi interese meschine oculte din România să fi fost cele care l-au “consiliat” pe Grindeanu să primească acea “foaie de parcurs”.
În concluzie, va recomand că înainte de a-i critică pe cei din afară despre ceea ce se întâmplă în România să va uitaţi dacă nu cumva responsabilii sunt chiar în ţară”