Președintele executiv al Asociației Municipiilor din România (AMR), Constantin Toma, primar al Buzăului, a prezentat spune că Guvernul datorează autoorităților locale o jumătate de miliard de euro pentru proiectele cu fonduri europene. El mai spune că șantierele riscă să se închidă dacă banii nu vor fi plătiți foarte repede.
Constantin Toma, primarul municipiului Buzău, a declarat că primarii de mari municipii din România au avut o întâlnire cu ministrul dezvoltării, Adrian Veștea, în care aceștia au ridicat problema datoriilor pe care Guvernul le are către autoritățile locale.
„Partea de coparticipare a guvernului nu a funcționat, nu a avut bani. Sunt întârzieri la plată pentru proiectele cu fonduri europene”, a declarat pentru Libertatea, primarul PSD al municipiului Buzău Constantin Toma, care este președintele executiv al (AMR).
Exercițiul financiar 2014 – 2020 pentru programe operaționale a fost prelungit cu încă trei ani, perioadă în care se pot face investiții și deconta bani europeni, dar termenul limită pentru finalizarea lucrărilor este 31 decembrie 2023.
„Dacă nu închidem lucrările trebuie să plătim noi”
„Pentru a putea face recepția, noi trebuie să plătim constructorul. Dacă nu închidem lucrările până la finalul anului, ar trebui să le continuăm pe bani proprii, ceea ce este foarte greu. Sumele sunt imense”, a precizat Constantin Toma.
Acesta a mai spus că la nivelul Asociației Municipiilor din România s-a făcut o evaluare a situației, la începutul lunii octombrie, iar suma pe care Guvernul o datorează autorităților locale se ridică la aproape 500 de milioane de euro.
Proiectele la care se face referire au avut trei surse de finanțare: banii europeni, partea de finanțare de la Guvern și partea de cofinanțare de la autoritățile locale. Sumele menționate sunt în creștere, deoarece multe lucrări sunt aproape de finalizare.
„Guvernul nu și-a făcut treaba”
Dacă autoritățile locale și Comisia Europeană „și-au făcut treaba”, după cum afirmă președintele executiv al AMR, problema a rămas la Guvernul României.
„Eu mai am de recuperat de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene 25 de milioane de lei. Ca să închid toate proiectele pe care le am mai sunt 70 de milioane de lei, bani pe care îi vom solicita de la guvern. Problema e că nu sunt bani, altfel nu pot să-mi explic de ce sunt întârzieri la plată, când avem finalizate atâtea proiecte europene”, mai spune primarul municipiului Buzău citat de Libertatea.
Constantin Toma a precizat că a plătit constructorul din fondurile primăriei, cele 25 de milioane de lei, dar dacă banii de la MIPE nu vin, primăria poate rămâne fără lichidități.
„Guvernul trebuie să ne reîntregească suma, pentru că rămânem fără bani de funcționare”, a mai declarat Constantin Toma, potrivit sursei citate. Municipiul Buzău derulează proiecte cu fonduri europene de 80 de milioane de euro, care trebuie finalizate până la 31 decembrie 2023.