Guvernul Dăncilă pierde VEŞNICUL aliat, UDMR. Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor NU SPRIJINĂ ordonanţa ministrului Justiţiei, Tudorel Toader

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat, marţi, că nu vrea să sprijine ordonanţa de urgenţă privind completurile de 5 judecători de la ÎCCJ. Hunor a spus că Justiţia trebuie să-şi facă treabaşi o greşeală nu trebuie reparată printr-o altă greşeală

Întrebat, într-o conferinţă de presă, ce părere are despre OUG anunţată de ministrul Tudorel Toader privind completurile de 5 judecători de la ÎCCJ, el a răspuns: „Nu văd în niciun fel. Eu am spus că nu trebuie să ne ocupăm noi de aşa ceva, trebuie lăsată Justiţia, avocaţii să facă recurs, dacă e cazul. Nu ştiu amănunte, nu ştiu cum va arăta, dar nu cred că o greşeală mare se poate repara printr-o altă greşeală. Eu cred că ceea ce s-a întâmplat cu completurile de 5 şi multe alte chestii nu au fost corecte, dar nici repararea nu poţi să o faci în aşa fel încât să greşeşti din nou, că după aceea iarăşi şi greşeala respectivă trebuie reparată. Nu am discutat cu guvernanţii. Eu m-am pronunţat şi legat de amnistie, am spus că nu este cazul. Şi aici cred că trebuie găsită acea soluţie şi cred că CCR a dat acea soluţie prin care avocaţii, eventual procurorii, pe partea cealaltă, unde au fost achitări, se pot adresa Justiţiei şi se poate vedea dacă au fost greşeli sau nu au fost, la un moment dat. Eu nu înţeleg ce vor să facă cu această ordonanţă de urgenţă”.

În opinia sa, poziţia ministrului Justiţiei referitoare la un astfel de act normativ nu a fost „extrem de bine argumentată”. În plus, el susţine că nu se va repara ceva printr-o astfel de ordonanţă, potrivit g4media.ro

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat luni că va propune „probabil în termen scurt“ ordonanța de urgență pentru contestația în anulare a sentințelor date de completurile de 5 judecători de la Înalta Curte în perioada 2014-2018.