Guvernul Boc salvează guguştiucul

La presiunea Uniunii Europene, executivul se pregăteşte să emită o ordonanţă de urgenţă prin care să restrângă perioadele de vânătoare la o serie de păsări, printre care guguştiucul, cioara de semănătură, gâsca de vară şi raţa mare.

Vânătoarea urmează să fie interzisă complet în cazul cocoşului de munte. Valoarea de despăgubire pentru împuşcarea unui cocoş de munte a fost stabilită la 2700 de euro. Decizia guvernului vine după ce Comisia Europeană a emis un "aviz motivat" adresat României pentru neîndeplinirea directivei privind conservarea păsărilor.

Ordonanţa ar urma să spargă monopolul deţinut de Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AGVPS) în ceea ce priveşte acordarea de permise de vânătoare pentru străini şi să limiteze numărul fondurilor alocate prin atribuire directă acestei asociaţii.

Potrivit ministerului Mediului, există în prezent circa 400 de asociaţii de vânătoare neafiliate la AGVPS-ul condus de Mugur Isărescu, iar aceste asociaţii doresc "egalitate de şanse pentru preluarea dreptului de gestionare a fondului cinegetic".

În plus, ordonaţa elaborată de ministerul Mediului va introduce un nou mod de calcul al tarifelor de gestionare a terenurilor de vânătoare. Aceste tarife erau ridicol de mici, pentru unele fonduri cinegetice întinse pe mii de hectare fiind plătite sume de doar câteva zeci de euro.

În motivaţia emiterii acestei ordonanţe, ministerul Mediului arată că în perioada noiembrie-decembrie a acestui an expiră circa 1400 de contracte de gestionare a fondurilor cinegetice (aproximativ două treimi din totalul fondurilor).