Corpul de Control al premierului derulează, din această săptămână, o acţiune de control la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), generată de informaţii privind acordarea unor despăgubiri în favoarea unei cesionar, pentru imobile situate inclusiv în Sibiu, anunță mediafax.ro.
"Corpul de control al primului-ministru desfăşoară, începând cu 3 noiembrie 2014, o acţiune de control la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor. La baza acţiunii de control au stat informaţii transmise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor care se referă la activitatea proprie a acestei entităţi cu privire la acordarea unor despăgubiri că măsuri reparatorii, în favoarea unui cesionar, pentru imobile situate pe raza mai multor unităţi administrativ-teritoriale, inclusiv municipiul Sibiu", se arată într-un comunicat transmis de Guvern.
Conform sursei citate, obiectivul controlului se referă la verificarea respectării prevederilor legale şi a modului de îndeplinire a atribuţiilor de către ANRP în procesul de aplicare a Legii privind imobile naţionalizate, perioada supusă controlului fiind cuprinsă între 1 ianuarie-31 decembrie 2010.
Guvernul arată că, în situaţia în care echipa de control constată că anumite acte sau operaţiuni au fost iniţiate anterior datei de 1 ianuarie 2010 ori şi-au produs efectele ulterior datei de 31 decembrie 2010, se va putea extinde perioada supusă controlului cu privire la acele acte sau operaţiuni.