Guvernul a aprobat un proiect de hotărâre privind acordarea unor ajutoare de urgenţă familiilor afectate de inundații și alunecări de teren. Executivul va dezbate în ședința de marti şi despre modificarea şi completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, informează instituția într-un comunicat.
Un num[r de 550 de familii și persoane singure afectate de inundații, fenomene meteorologice periculoase și alunecări de teren vor beneficia de acel milion de lei, lucru care, spun reprezentanții Guvernului, ar putea conduce la riscul de excluziune socială.
"Familiile și persoanele singure care beneficiază de ajutoare sunt din județele Bistrița-Năsăud, Botoșani, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Sălaj, Suceava, Tulcea, Vâlcea și Vrancea. În județele Bistrița-Năsăud, Caraș-Severin, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Sălaj, Suceava și Tulcea au fost înregistrate fenomene hidrologice în luna iunie 2016 - inundații, viituri, fenomene meteorologice periculoase, furtuni, tornade - care au condus la deteriorarea mai multor locuințe, fiind necesare lucrări de consolidare și reparare. Beneficiarii acestor ajutoare de urgență au fost identificați pe baza anchetelor sociale realizate de Agențiile județene pentru plăți și inspecție socială. Aceste ajutoare se plătesc din fondurile prevăzute cu această destinație în bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice", precizează Executivul în comunicatul de presă.
Totodată, pe ordinea de zi a şedinţei se mai află un proiect de lege privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social şi desemnarea reprezentanţilor României în Comitetul Economic şi Social European.
Executivul ar putea aproba un proiect de hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.
Guvernul va discuta şi pe marginea unei informări privind stadiul pregătirii alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor.